Se afișează postările cu eticheta Ortansa. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ortansa. Afișați toate postările

joi, 3 septembrie 2009

vineri, 21 august 2009

Un fel de leapsa...

...preluata de la Sunshine si pe care o dau mai departe catre toti cei care au chef de joaca mai in gluma, mai in serios, intr-o seara de vineri. E simplu. Zece lucruri pe care le iubesti si alte zece pe care le urasti.
Iubesc...
...oamenii
...marea
...pisicile maidaneze
...cartile
...muzica anilor 50-60
...argintul
...parfumul "belong"
...sinceritatea
...stelele
...libertatea
Urasc...
...constrangerile
...ipocrizia
...banalitatea
...politicienii nesimtiti
...oamenii fara bun simt
...bibelourile
...certurile
...spatiile inchise
...singuratatea
...spitalele

joi, 11 iunie 2009

Motanul Misu

Am motan. E cel mai frumos si cel mai educat motan pe care l-ati intalnit vreodata. E o minunatie de pisoi.
Povestea lui e una obisnuita. L-a cules fiica-mea dintr-un copac si l-a dus in prima faza acasa la bunici. A urmat operatiunea monstrul, in care mama si-a pus ochelarii si l-a spalat, dezinfectat, frezat, parfumat, apoi l-a livrat catre beneficiar, respectiv minunea blonda si creata care privea cu ochii mari ce se intampla cu ghemul de blanita care intrase in vietile noastre.
Cand parintii mei au plecat in concediu, eu am ramas responsabila cu florile si pisoiul. Si ce sa vezi? L-am vazut mic si singur in ditamai casa, l-am luat in brate si nu m-am mai dezlipit de el. Restul e istorie...
Azi, motanul Misu implineste 11 ani. Este un domn respectabil pe care il iubim si il stimam. Nu el este animalutul nostru de casa, ci noi suntem. Practic el este stapanul casei, iar noi, prin voia domniei sale, asiguram suportul logistic si tot ce mai e necesar pentru bunastarea altetei sale.
Voi mai scrie despre motanul Misu, dar suna telefoanele si chiar trebuie sa raspund.

marți, 26 mai 2009

Despre ea

Acum un an, un om rau i-a spus fiicei mele o minciuna. O minciuna imensa cat rautatea lui, neagra ca sufletul lui si dureroasa ca lacrimile copilei mele. Se intampla ca omul acela rau sa vina intr-un moment greu din viata ei. Se intampla ca eu sa nu fiu acolo si sa nu ma pot apara. S-a intamplat anul trecut...
Intre timp copila a crescut, si-a dat examenele de maturitate, a cazut si s-a ridicat de multe ori, s-a luptat cu demoni, cu vise rele si realitati crude, cu oameni rai si blesteme mai negre ca moartea, cu singuratati sfasietoare, cu lacrimi fierbinti si sarate, cu dezamagiri crancene... Cand nu a mai gasit drumul drept si lumina, s-a aruncat in gol si si-a construit aripile in cadere. Cand lacrimile au secat, s-a ascuns intr-un zambet. Cand durerea i-a furat zambetul, a invatat sa rada. Cand a ras, a invatat sa se bucure de lucrurile marunte.
Acum, in aceeasi casa cu mine locuieste o femeie extraordinara. O femeie libera, frumoasa, mandra, inteligenta. O femeie care stie ce vrea.
Am scris despre ea, despre copila rebela cu ochi calzi si suflet de aur.

luni, 11 mai 2009

D-aia!

Stiti ce ma scoate din minti cel mai tare? Ceva ce nu pot controla. Si stiti ce nu pot controla? Ce se intampla cu oamenii pe care ii iubesc. Imi ies din minti cand patesc ceva rau si eu nu am cum sa ii ajut. Ma incearca un sentiment de frustrare cum nu va puteti imagina.
De cand ma stiu am fost asa, dar cu fiica-mea e mult mai complicat. Recunosc, sufar de sindromul parintelui singur si am tendinta sa o protejez excesiv, desi sunt constienta de faptul ca e adult.
Ca sa intelegeti de ce bat campii in mod festiv si-mi pun cenusa in cap in public, aseara a venit cu glezna luxata. A fost la munte si s-a intamplat pur si simplu. Se putea intampla oricui, nu-i asa? Pai da, oricui, dar aici vorbim de fiica-mea!
Evident, mi-am iesit din minti si am inceput sa zbier la biata copila in timp ce aplicam Fastum gel si fasa elastica pe glezna cu pricina. De ce zbieram? Pentru ca sunt maica-sa, d-aia!
Pentru ca in ultimii douazeci de ani asta am facut, la asta ma pricep cel mai bine. Sa fiu mama Ortansei. Zbieram ca nebuna pentru ca o iubesc ca pe ochii din cap, pentru ca innebunesc numai la gandul ca i s-ar putea intampla ceva, pentru ca nu stiu cum sa fiu altfel, pentru ca am crescut-o eu, pentru ca e a mea, pentru ca o iubesc si cand face tampenii, pentru ca atunci cand o privesc o vad tot mica, cu cozile strambe, cu sosetele cazute si genunchii plini de julituri, pentru ca as face orice pentru zambetul ei.
Mi-am facut autocritica pentru ca m-a certat toata lumea, desi sunt sigura ca data viitoare voi reactiona la fel. Am si argumente pentru asta: pentru ca sunt mama ei, d-aia!

miercuri, 10 decembrie 2008

Noi

Foarte mult timp am urmarit impreuna cu fiica mea serialul "Gilmore girls". Programam totul astfel incat duminica seara la ora 20.00 sa fim in fata televizorului, asteptand cu sufletul la gura un nou episod.
Era vorba despre o tanara doamna, mama unei fete minunate. Diferenta de varsta dintre ele fiind foarte mica, practic crescusera impreuna, ca si noi... Mereu singure, gaseau motiv de bucurie in orice, pretuiau fiecare clipa petrecuta impreuna, plangeau impreuna, construiau castele de nisip in care visau sa locuiasca intr-o zi, ca si noi... Ne regaseam acolo, radeam si plangeam impreuna cu ele...
Serialul s-a terminat demult dar, in seara aceasta, dupa ce am pupat amandoi copilul, mi-am amintit o scena din film.




Acum suntem toti trei. Noi...

luni, 1 decembrie 2008

Asteptand Craciunul...

M-am trezit zambind in dimineata aceasta.
E 1 Decembrie.
Le voi spune "La multi ani!", romanilor mei dragi plecati din tara. La anul vom fi impreuna, asa cum ne-am promis.

Ziua de azi mai are o semnificatie aparte pentru mine. De cand mama nu mai e printre noi, in fiecare an de 1 Decembrie, eu si Ortansa impodobim bradul. Acum astept sa se trezeasca si am emotii.
O sa aducem globurile, in special "veteranii". Globurile vechi, un pic sterse, dar nepretuite pentru amintirile care traiesc in ele.
O sa radem de Misu, motanul nedumerit, care in fiecare an se apropie cu evlavie parca de brad si miroase totul.
O sa ne certam un pic pentru ca nu ne intelegem niciodata pe care parte arata mai bine clopoteii.
O sa ne asezam apoi, un pic obosite, dar cu ochii stralucind, sa ne bem ciocolata calda cu scortisoara, ca in fiecare an.

Anul acesta am gasit colindul meu preferat intr-o interpretare un pic altfel. Chris Martin - Coldplay, cantand "Have yourself a merry little Christmas".





Intr-un fel, nu doar de Craciun, ci in tot anul care vine, bucuria pe care o daruiesti altora, se intoarce mereu la tine so, have yourself a merry little Christmas!

miercuri, 26 noiembrie 2008

Minunata mea fiica

As vrea sa existe o metoda dupa care sa ne crestem copiii. Din pacate uneori gresim si simtim cum ne aluneca printre degete...
Ii trimitem in viata incarcati cu visele lor si sperantele noastre. Nici nu ne imaginam ce presiune punem pe sufletele lor nevinovate. Le dorim binele si nu ne dam seama ca drumul spre iad este pavat cu intentii bune. Si uite asa, aflam ca nu cereau mult de la noi. Doar dragostea noastra neconditionata.
Cineva mult mai destept ca mine spunea ca arta de a fi parinte este arta de a nu uita ca am fost copii.
Bine ai venit acasa, copile drag.




Schoolbag in hand, she leaves home in the early morning
Waving goodbye with an absent-minded smile
I watch her go with a surge of that well-known sadness
And I have to sit down for a while
The feeling that I'm losing her forever
And without really entering her world
I'm glad whenever I can share her laughter
That funny little girl

Slipping through my fingers all the time
I try to capture every minute
The feeling in it
Slipping through my fingers all the time
Do I really see what's in her mind
Each time I think I'm close to knowing
She keeps on growing
Slipping through my fingers all the time

Sleep in our eyes, her and me at the breakfast table
Barely awake, I let precious time go by
Then when she's gone there's that odd melancholy feeling
And a sense of guilt I can't deny
What happened to the wonderful adventures
The places I had planned for us to go
(Slipping through my fingers all the time)
Well, some of that we did but most we didn't
And why I just don't know

Slipping through my fingers all the time
I try to capture every minute
The feeling in it
Slipping through my fingers all the time
Do I really see what's in her mind
Each time I think I'm close to knowing
She keeps on growing
Slipping through my fingers all the time

Sometimes I wish that I could freeze the picture
And save it from the funny tricks of time
Slipping through my fingers

Slipping through my fingers all the time

Schoolbag in hand she leaves home in the early morning
Waving goodbye with an absent-minded smile


P.S. Multumesc, Natalia! Acum stiu de ce ascultai melodia aceasta la birou.