E mai. E luna de care, in trecut, invatasem sa ma tem pentru ca nu aducea nimic bun. Acum 5 ani un diagnostic cumplit se prabusea pe umerii mei. Acum doar o linie orizontala de pe abdomenul meu mai aminteste de acest lucru. De 5 ani e in remisie acea boala si va ramane asa pentru ca mi-am propus sa mor de batranete. :)
Anul trecut un alt diagnostic - ce-i drept mai "bland" - m-a tinut captiva intr-un pat de spital trei saptamani. O alta urma de frana in fata mortii pe abdomenul meu. Verticala de aceasta data.
Castig batalii si ma mandresc cu fiecare cicatrice - vizibila sau nu - pe care o capat. Am devenit ceea ce sunt azi si viata mea e buna acum. O voi pastra asa si voi avea mereu pregatita o tigaie pentru a lovi in cap ingerul mortii si pe oricine ar mai indrazni sa-mi tulbure linistea.
Vreau sa va multumesc voua, ingerilor din viata mea, fara de care nu as fi putut zambi acum cand scriu aceste cuvinte, oricum v-ati numi: fiica, tata, prieteni, medici, colegi... Tuturor va multumesc si va iubesc asa cum numai eu stiu sa o fac. Din tot sufletul si pentru totdeauna.

