Fara mama

Azi am pregatit casuta noastra pentru Craciun.

Toata ziua mi-a fost dor de mama. Mi-e greu sa fac totul fara ea. Imi lipseste cafeaua facuta de ea la ibric, pachetul de tigari fumat pe nerasuflate in timp ce ne imparteam sarcinile, discutam meniul, verificam impreuna totul si eram vesnic nemultumite. Il trimiteam de zeci de ori pe tata la cumparaturi, gateam impreuna, ascultam colinde, ascundeam cadouri, visam... acum fac totul singura...

Inainte sa se mute pe steaua ei, mi-a spus sa nu fiu trista. Nu sunt trista mama, o sa iti spun o poveste si o sa iti cant un colind.

"Cinste mamelor...

...care au tinut banutii la ciorap, au targuit si s-au tocmit, care au copt, au fiert, au amestecat, care s-au urcat in pod ca sa caute cutia cu globuri, s-au catarat pe scaune ca sa prinda lanturile de hartie, care au stat treze noaptea pentru a pregati Secretele, au facut liste, au cumparat felicitari si le-au trimis la timp, au pregatit hainutele copiilor, au petrecut dimineata de Craciun intre hartiute de impachetat daruri si cartofi copti, care nu spun ca pisica si-a bagat botul in sarlota, care duc copiii la culcare, care fac Craciunurile noastre."

Pam Brown, n.1928

Grinch despre Scrooge

Prietenii imi spun Grinch. In mare parte au dreptate. Pana acum trei ani, pentru ca mie imi furasera niste oameni rai Craciunul, faceam si eu acelasi lucru. In ultimii trei ani am invatat sa ma bucur de Craciun. Inca invat. Invat sa primesc zambete si cuvinte frumoase si nu ma mai tem ca va trebui sa dau ceva in schimb.

Craciunul este cea mai generoasa perioada a anului. Inseamna sa dai, sa zambesti, sa-ti deschizi inima, sa te bucuri. Fara sa faci nimic iesit din comun, bucuria pe care o daruiesti se intoarce inzecit spre tine. Asa e Craciunul meu acum.

Scriu azi despre Scrooge, personajul din "Colinda de Craciun" a lui Charles Dickens. Din pacate, el e mereu prezent in vietile noastre. Toti cunoastem cate unul si pe toti ne uimeste incrancenarea lui si usurinta cu care alege sa fie rau, calca in picioare orice e bun si frumos in jurul lui si isi tine inima ferecata cu lacat de uraciune, in numele singurului Dumnezeu pe care il cunoaste: banul.

Pentru ca acum sunt un Grinch plin de "friendship and goodwill", am fost trista toata ziua. Ii doresc batranului Scrooge, cel din povestea de azi, un Craciun fericit si fie ca influentat de forte miraculoase, sa sufere o transformare profunda, inima lui de gheata sa se topeasca si sufletul sa i se umple de viata, inainte sa ramana singur si trist ca o stridie.

Grinch - desi e din alta poveste - va incheia acum cu vorbele micului Tim: "Dumnezeu sa ne ajute pe toti".

In ziua cand va fi sa vii...

Am mers pe strazi ca sa aman venirea acasa. Ma invart fara rost si nu-mi gasesc locul. Vom trece si peste asta, asa cum am trecut peste tot ce-a fost greu.

Nu sunt trista, am promis. Iti trimit toata dragostea mea sa te ocroteasca. Te rog doar sa ai grija de tine asa cum as avea eu.

Ducu Bertzi -in ziua cand va fi sa vii
Asculta mai multe audio Divertisment

Duminica seara

Pentru inceput, voi cere iertare usilor pe care uit sa le deschid, telefoanelor la care nu raspund, viselor uitate intr-un colt de suflet, zambetelor incremenite intr-un rid, bucuriilor incorsetate de teama ca va trebui sa platesc un pret pentru ele, plimbarilor amanate.

Numar zile, ore, bani, in general tot ce se poate numara pe lumea asta. Merg pe strada cu privirea in pamant si imi ridic ochii spre cer doar ca sa vad daca e cazul sa imi iau umbrela. Uit ca sunt inconjurata de miracole si uit ca ele se intampla la tot pasul, numai eu ma incapatanez sa nu pricep nimic. Uite de asta imi cer iertare...

Nu stiu ce minune face sa functioneze acest minunat computer in seara aceasta, dar nu mai pierd vremea intrebandu-ma si scriu repede, pana nu se razgandeste.

Ce am mai facut? Am trait, am zambit, am sperat, am visat, am avut gripa, i-am scris lui Mos Craciun, am mai vorbit cu Batrana Doamna. Am redescoperit lumea minunata dintre paginile cartilor, senzatia pe care o ai atunci cand stii ca trebuie sa pui semnul intre foi si sa amani cititul, dar nu te induri si iti spui ca mai citesti o pagina si inca una si te trezesti ca s-a facut dimineata. M-a durut, am plans, am mai fost si trista uneori.

Imi doresc sa treaca timpul mai repede si sa vina Radu acasa. Imi doresc sa vina Craciunul.

Imi mai doresc sa existe macar o zi in care sa nu am nicio problema, nimic de rezolvat, nimic care sa ma supere.

Le multumesc in fiecare zi prietenilor mei minunati, oamenii care se incapataneaza sa ramana langa mine si sa ma iubeasca atunci cand merit cel mai putin.

Le spun bun venit celor care s-au oprit de curand aici. Inseamna foarte mult pentru mine, poate tocmai pentru ca acesta nu este un blog cu stiri senzationale, cu evenimente deosebite, cu o tematica anume, este casa mea virtuala, parcela mea de net, cum o numea cineva, si daca va opriti aici, inseamna ca sunteti ca mine, oameni normali intr-o lume anormala.

Mi-e dor sa scriu, mi-e dor de mine, mi-e dor de voi... Mi-e dor sa ma prostesc, sa scriu despre nimic sau despre tot, sa scriu pur si simplu.

Uitasem cat de bine e sa scrii totul asa, dintr-o suflare. Ratacisem in gand faptul ca apartin acestei comunitati de oameni buni intr-o lume rea. Mi-e bine, mi-e frumos, mi-e lumina.

Ma bantuie un cantec de azi dimineata si vreau sa-l las aici. Nu l-am gasit cat e internetul asta de mare. Il canta Ilie Stoian. Suna cam asa:

"Asadar, stimati si stimate,/ Un boldozer a intrat in carciuma Focsani/ A varsat vinul cald si tuica doua prune/ Si ne-a-ntinerit cu o suta de ani./// Carutasii, precupetii, caramidarii/ Sutii Teilor si poetii de cartier/ Au ramas fara vorbe, fara pahare/ Carciuma Focsani s-a mutat in cer/// Va aparea un bloc, ori un parc cumsecade/ Colentinele mamii lor de golani/ sa caute alte si alte duminici/ In care se intra fara bani/// Dar vine cu toamna, stimati si stimate/ Ne bate prin oase un cantec candriu/ Unde vom gasi atata uitare/ si-atata margine eu nu mai stiu/// Umbla cuvintele goale pe strada/ La bratul poetilor de cartier/ Un buldozer aseara ne-a lovit de moarte/ carciuma Focsani s-a mutat in cer."

Daca v-au placut bufonii mai poftiti si maine seara. Curtea Berarilor la ora 18.00. Carciuma Focsani s-a mutat in cer.

*sursa foto www.allposters.com

Batrana Doamna

Batrana Doamna se aseza cu greu pe fotoliu, rugandu-se sa se deschida pamantul si sa o inghita. Dupa cateva momente de perplexitate mintea ei inceta sa se mai invarta in cerc si capata o oarecare coerenta.

"-Si timpul nu s-a oprit in loc, nici pentru mine, nici pentru ea. Cerul nu s-a prabusit si pamantul nu s-a cutremurat. Nicio trambita nu s-a auzit vestind apocalipsa. Doar tacere. O lunga si dureroasa tacere, tot ce se va mai auzi vreodata, pentru ca s-a spus totul in cateva cuvinte. Cuvinte care au ars, au taiat adanc in carnea vie a sufletului si au imprastiat venin si o durere fara margini".

Ofta adanc si isi spuse:

"- Ea a plecat si am ramas doar eu. In urma ei s-a trantit o usa pe care nu mai stiu sa o deschid. E intuneric si nu mai stiu drumul spre ea. E jale si nu mai stiu sa plang. E durere si lacrimile au secat. E noapte si nu mai e liniste. E vis, dar e cosmar. E rau, dar e tot ce mai poate fi. E suflet, dar e gol. E inima... e oare? E teama ca poate va cauta drumul catre casa si vor fi doar pereti. Nu mai e nimic, ma amagesc in zadar. Vorbesc in pustiu, pentru ca nu ma mai asculta. A fost tot si a ramas nimic".

Batrana Doamna rosti cu voce tare:

"- Sa nu te temi, draga mea. Sa nu te temi de nimic. Nici macar de singuratate. Intotdeauna ai fost singura si te-ai descurcat perfect. Eu o sa fiu bine, ca si pana acum, chiar daca tu nu vei mai fi ca sa ai grija de mine. Va trebui doar sa iti gasesti alt suflet pe care sa tropai cand ai tu chef, alt sac in care sa iti arunci frustrarile, alta inima pe care s-o sfasii cu unghiile cand nu ai altceva mai bun de facut, alt obraz pe care sa il lovesti asa, doar pentru ca stii ca se intoarce si celalalt. O sa fie bine, vei vedea", spuse Batrana Doamna, in timp ce se ridica din fotoliu sprijinindu-se cu demnitate in baston. O privi lung fara sa-si intalneasca ochii cu ai ei. Tanara era ocupata sa isi aseze cuta ce se ivise pe rochia ei perfecta.

"- Doamne, ce frumoasa e!" isi spuse Batrana Doamna in sinea ei. Se indrepta incet catre usa si iesi inchizand-o cu grija in urma ei, exact ca atunci cand intrase prima oara in aceasta casa.

Ploaia si noi

Billie Myers - Kiss the rain
Asculta mai multe audio Muzica
Imi place ploaia. Nu stiu de ce, nici nu vreau sa stiu de ce. Nu toate lucrurile trebuie sa aiba o explicatie. Imi plac stropii de ploaie mici si repezi, nuantele de gri ale cerului, linistea pe care o aduce cu ea. Imi place ploaia.

Ies din scara blocului fara umbrela, cu mainile infipte adanc in buzunarele hanoracului si cu sapca trasa pe ochi. Toata lumea alearga bezmetica. Te-ai intrebat vreodata de ce fug oamenii de plolaie? Poate se tem sa nu le spele mastile si sa ramana fata in fata cu sufletele lor sau poate ca nu au nimic de plans, de visat... cine stie? Toti fug sa se ascunda si in scurt timp raman singura pe strada. Ridic privirea din pamant, imi scot sapca, inchid ochii si simt cum picaturile reci de ploaie aluneca pe fata mea, se strecoara in parul meu, in sufletul meu, in inima mea. Simt cum spala durerea, tacerea, dorul, amarul... si zambesc, pentru ca in alt colt de lume, el isi scoate mainile din buzunare, isi scoate sapca si priveste spre cer. Ramanem amandoi asa, zambind. Eu ii trimit picaturile de ploaie sa il sarute si el trimite vantul sa-mi mangaie parul. In cate feluri poti iubi? In toate felurile si in toate culorile.

Seara face loc unei nopti linistite si din doua colturi diferite de lume, se aud doua soapte: Somn usor, dragostea mea...

Copilei cu ochi de aur....

La multi ani, draga mea!!!