Un inger care sa imi spuna ca totul va fi bine...

Niciodata nu o sa fiu o femeie obisnuita sau normala. Imi place sa cred despre mine ca sunt una din acele femei care lasa ceva in urma lor.
Sunt multe lucruri pe care le-am amanat, lucruri pe care nu am apucat sa le fac. Sunt un om cuminte si am incercat mereu sa fac totul corect, asteptand acelasi lucru de la cei din jur. Anul acesta nu voi mai face liste, voi face pas cu pas. Nu vreau sa ma risipesc gandindu-ma la tot ce nu am. Incerc sa ma bucur de tot ce am. Nu mai caut dovezi. Dovezile nu exista. Dovezile inseamna viitor, iar viitorul inseamna maine. Eu am doar azi si credinta mea ca totul va fi bine pana la sfarsit. Vorba unuia mai destept ca mine: daca nu e bine, inseamna ca nu e sfarsitul si trebuie sa merg mai departe.
Din lipsa de ocupatie, azi m-am privit in oglinda. Am invatat ca in oglinda nu trebuie sa te privesti in ochi, dar nu m-am putut abtine. Am simtit privirea aceea ca pe o lovitura. Am simtit-o si m-am aplecat sub durerea ei. Se intampla din nou. Am simtit asta odata cu valul de adrenalina provocat de atacul de panica ce se apropia cu pasi repezi. Durerea se instaleaza si devine o parte din mine. O voi pacali si de data asta? Stiu ca durerea ma face sa iau decizii gresite, dar frica de durere ma motiveaza. Cat timp o sa treaca? De ce? Cine? Unde? Cand? Cum? Nu am raspuns la aceste intrebari. Nu inca...
Doare si tot ce mai vreau e sa dorm. Mult. Greu. Adanc. Stiu ca hotararile importante se iau dimineata, devreme, in acel ceas mai negru ca noaptea. Ceasul dinainte de o noua zi, cu nimic mai buna sau mai rea decat celelalte... doar o noua zi... o zi in care un alt inger sa imi spuna ca totul va fi bine...

Zana cea Buna

Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca ai ajuns la capatul puterilor? Sa simti ca totul in jurul tau se inchide, ca nimic nu mai e la locul lui, ca toata greutatea lumii apasa pe umerii tai? Sa simti ca vrei sa te asezi intr-un colt si sa renunti la tot?
Acum o ora renuntasem la lupta si ma pregateam sa clachez in cel mai trist fel. Acum zambesc si ma bucur ca am avut onoarea sa cunosc in viata aceasta o femeie frumoasa la chip si la suflet. Ea e Zana cea Buna.
Ea vine, te asculta si zambeste, apoi spune “O sa vezi ca totul va fi bine!”. Si e bine! E bine si e frumos si in sufletul meu acum. Lucrurile bune se intampla atunci cand te astepti cel mai putin. Privesc spre cer si da, ai avut dreptate, Zana Buna! UIte ca iese soarele printre aripile acelui inger.

It's beginning to look a lot like Christmas

"Globurile din pomul de Craciun capata pret doar cand devin veterani si sunt aduse in fiecare an din pod, tot mai uratele, dar nepretuite, pentru amintirile care traiesc in ele."

Peter Gray

Fara mama

Azi am pregatit casuta noastra pentru Craciun.

Toata ziua mi-a fost dor de mama. Mi-e greu sa fac totul fara ea. Imi lipseste cafeaua facuta de ea la ibric, pachetul de tigari fumat pe nerasuflate in timp ce ne imparteam sarcinile, discutam meniul, verificam impreuna totul si eram vesnic nemultumite. Il trimiteam de zeci de ori pe tata la cumparaturi, gateam impreuna, ascultam colinde, ascundeam cadouri, visam... acum fac totul singura...

Inainte sa se mute pe steaua ei, mi-a spus sa nu fiu trista. Nu sunt trista mama, o sa iti spun o poveste si o sa iti cant un colind.

"Cinste mamelor...

...care au tinut banutii la ciorap, au targuit si s-au tocmit, care au copt, au fiert, au amestecat, care s-au urcat in pod ca sa caute cutia cu globuri, s-au catarat pe scaune ca sa prinda lanturile de hartie, care au stat treze noaptea pentru a pregati Secretele, au facut liste, au cumparat felicitari si le-au trimis la timp, au pregatit hainutele copiilor, au petrecut dimineata de Craciun intre hartiute de impachetat daruri si cartofi copti, care nu spun ca pisica si-a bagat botul in sarlota, care duc copiii la culcare, care fac Craciunurile noastre."

Pam Brown, n.1928

Grinch despre Scrooge

Prietenii imi spun Grinch. In mare parte au dreptate. Pana acum trei ani, pentru ca mie imi furasera niste oameni rai Craciunul, faceam si eu acelasi lucru. In ultimii trei ani am invatat sa ma bucur de Craciun. Inca invat. Invat sa primesc zambete si cuvinte frumoase si nu ma mai tem ca va trebui sa dau ceva in schimb.

Craciunul este cea mai generoasa perioada a anului. Inseamna sa dai, sa zambesti, sa-ti deschizi inima, sa te bucuri. Fara sa faci nimic iesit din comun, bucuria pe care o daruiesti se intoarce inzecit spre tine. Asa e Craciunul meu acum.

Scriu azi despre Scrooge, personajul din "Colinda de Craciun" a lui Charles Dickens. Din pacate, el e mereu prezent in vietile noastre. Toti cunoastem cate unul si pe toti ne uimeste incrancenarea lui si usurinta cu care alege sa fie rau, calca in picioare orice e bun si frumos in jurul lui si isi tine inima ferecata cu lacat de uraciune, in numele singurului Dumnezeu pe care il cunoaste: banul.

Pentru ca acum sunt un Grinch plin de "friendship and goodwill", am fost trista toata ziua. Ii doresc batranului Scrooge, cel din povestea de azi, un Craciun fericit si fie ca influentat de forte miraculoase, sa sufere o transformare profunda, inima lui de gheata sa se topeasca si sufletul sa i se umple de viata, inainte sa ramana singur si trist ca o stridie.

Grinch - desi e din alta poveste - va incheia acum cu vorbele micului Tim: "Dumnezeu sa ne ajute pe toti".

In ziua cand va fi sa vii...

Am mers pe strazi ca sa aman venirea acasa. Ma invart fara rost si nu-mi gasesc locul. Vom trece si peste asta, asa cum am trecut peste tot ce-a fost greu.

Nu sunt trista, am promis. Iti trimit toata dragostea mea sa te ocroteasca. Te rog doar sa ai grija de tine asa cum as avea eu.

Ducu Bertzi -in ziua cand va fi sa vii
Asculta mai multe audio Divertisment

Duminica seara

Pentru inceput, voi cere iertare usilor pe care uit sa le deschid, telefoanelor la care nu raspund, viselor uitate intr-un colt de suflet, zambetelor incremenite intr-un rid, bucuriilor incorsetate de teama ca va trebui sa platesc un pret pentru ele, plimbarilor amanate.

Numar zile, ore, bani, in general tot ce se poate numara pe lumea asta. Merg pe strada cu privirea in pamant si imi ridic ochii spre cer doar ca sa vad daca e cazul sa imi iau umbrela. Uit ca sunt inconjurata de miracole si uit ca ele se intampla la tot pasul, numai eu ma incapatanez sa nu pricep nimic. Uite de asta imi cer iertare...

Nu stiu ce minune face sa functioneze acest minunat computer in seara aceasta, dar nu mai pierd vremea intrebandu-ma si scriu repede, pana nu se razgandeste.

Ce am mai facut? Am trait, am zambit, am sperat, am visat, am avut gripa, i-am scris lui Mos Craciun, am mai vorbit cu Batrana Doamna. Am redescoperit lumea minunata dintre paginile cartilor, senzatia pe care o ai atunci cand stii ca trebuie sa pui semnul intre foi si sa amani cititul, dar nu te induri si iti spui ca mai citesti o pagina si inca una si te trezesti ca s-a facut dimineata. M-a durut, am plans, am mai fost si trista uneori.

Imi doresc sa treaca timpul mai repede si sa vina Radu acasa. Imi doresc sa vina Craciunul.

Imi mai doresc sa existe macar o zi in care sa nu am nicio problema, nimic de rezolvat, nimic care sa ma supere.

Le multumesc in fiecare zi prietenilor mei minunati, oamenii care se incapataneaza sa ramana langa mine si sa ma iubeasca atunci cand merit cel mai putin.

Le spun bun venit celor care s-au oprit de curand aici. Inseamna foarte mult pentru mine, poate tocmai pentru ca acesta nu este un blog cu stiri senzationale, cu evenimente deosebite, cu o tematica anume, este casa mea virtuala, parcela mea de net, cum o numea cineva, si daca va opriti aici, inseamna ca sunteti ca mine, oameni normali intr-o lume anormala.

Mi-e dor sa scriu, mi-e dor de mine, mi-e dor de voi... Mi-e dor sa ma prostesc, sa scriu despre nimic sau despre tot, sa scriu pur si simplu.

Uitasem cat de bine e sa scrii totul asa, dintr-o suflare. Ratacisem in gand faptul ca apartin acestei comunitati de oameni buni intr-o lume rea. Mi-e bine, mi-e frumos, mi-e lumina.

Ma bantuie un cantec de azi dimineata si vreau sa-l las aici. Nu l-am gasit cat e internetul asta de mare. Il canta Ilie Stoian. Suna cam asa:

"Asadar, stimati si stimate,/ Un boldozer a intrat in carciuma Focsani/ A varsat vinul cald si tuica doua prune/ Si ne-a-ntinerit cu o suta de ani./// Carutasii, precupetii, caramidarii/ Sutii Teilor si poetii de cartier/ Au ramas fara vorbe, fara pahare/ Carciuma Focsani s-a mutat in cer/// Va aparea un bloc, ori un parc cumsecade/ Colentinele mamii lor de golani/ sa caute alte si alte duminici/ In care se intra fara bani/// Dar vine cu toamna, stimati si stimate/ Ne bate prin oase un cantec candriu/ Unde vom gasi atata uitare/ si-atata margine eu nu mai stiu/// Umbla cuvintele goale pe strada/ La bratul poetilor de cartier/ Un buldozer aseara ne-a lovit de moarte/ carciuma Focsani s-a mutat in cer."

Daca v-au placut bufonii mai poftiti si maine seara. Curtea Berarilor la ora 18.00. Carciuma Focsani s-a mutat in cer.

*sursa foto www.allposters.com