miercuri, 16 februarie 2011

God is busy, may I help you?

Aud din ce in ce mai des in jurul meu ca nu mai e de stat aici, ca vor sa plece in lumea asta mare, ca aici nu mai e nimic de facut.
Am obosit, fratilor, sa aud romanul spunand ca-si baga cate ceva in tarisoara mea. Dar o solutie, ceva concret cand o sa aud? Ce-i scoate pe romani in strada? Foamea, frigul si frica. Asa credeam acum 20 de ani. Acum nu mai cred nimic. Nici nu mai stiu in ce sa mai cred.
Sceleratul de la Cotroceni, asistat de gruparea mafiota pe care a ridicat-o la rang de institutie a statului isi bate joc sistematic de tara. De mine. De noi toti.
Ne grabim spre nimic si ne injuram tara. Unii vor sa plece, o fac si apoi arata cu degetul. Nimeni nu vrea sa faca nimic in realitate. Este o imagine apocaliptica pe care o vedem zilnic.
Unde sunt oamenii? Ce fac ei in acest timp? Unii fac cruci largi cand trec pe langa o biserica si il iau pe Dumnezeu ostatic in numele unei credinte numai de ei inteleasa.
Un milion de drumuri duc la dezastru. Unul singur duce la evitarea lui.
Nu am fost niciodata un popor lipsit de profeti, dar noi nu ne urmam profetii, ii ucidem cu pietre, ii aruncam in groapa cu lei, ii etichetam drept nebuni si ne vedem in continuare de surogatele, subterfugiile si minciunile zilnice pe care le numim pompos "viata".
Vointa haitelor impune legea in tara mea. Avem de respectat cateva lucruri fundamentale: limba, teritoriul si cultura. Ce facem in schimb? Vorbim "rongleza", ne prefacem ca nu vedem ce se intampla in Ardeal si importam cultura unor popoare fara istorie. Facem asta pentru ca am incetat de mult sa mai fim un popor. Suntem doar o multime care huleste tot ce ar trebui sa respecte.
Cate un suflet mai cade in genunchi, dar i se vara repede pumnul in gura. Daca tot nu tace, un glonte in ceafa rezolva rapid problema.
Suntem un popor absurd. Nu construim decat ce suntem siguri ca putem distruge.
Romanii nu sunt prosti, dar se lasa cu placere prostiti. Viclenia majoritara tine loc de inteligenta la roman.
Dumnezeu incepe sa se scuture de noi. Ne vindem copiii, ne ipotecam viitorul, ne condamnam batranii la o moarte dureroasa si lenta si, de parca n-ar fi suficient, ii injuram gros pentru ca se incapataneaza sa traiasca, cu privirea indreptata spre un Dumnezeu la care nu mai stiu cum sa ajunga.
Romania e bolnava, dar poate fi salvata. E ipotecata, dar inca nu i s-a pus sechestru. E rapita, dar spiritul ei e inca liber.
Sunt din cei care-si iubesc tara si nu mi-e rusine sa spun asta. Iar celor ce cred ca le va fi mai bine plecand, le cer sa asculte versurile acestui cantec.

joi, 27 ianuarie 2011

Scrisoare deschisa catre...

...cine oare?
Nu stiu exact cui ma adresez azi. Nici nu stiu ce vreau sa spun de fapt...
Mi se invarte mintea in cerc de vreo cateva ore bune incercand sa gasesc solutii. Nimic nou pana aici. Asta fac de cand ma stiu. Nici nu cred ca as sti sa traiesc altfel. Viata mea e o lupta continua. De gherila. Razboiul acela de uzura care este obositor nu prin intensitatea luptei, ci prin insistenta si durata. Acel razboi in care nu ai voie sa obosesti sau sa lasi garda jos.
Mi-e amar si mi-e urat si am chef sa strig asta in gura mare. Cuvintele prind forma rapid. Sens nu prea au, dar ce mai are sens acum? Am cazut iar si tot ce pot sa fac e sa ma ridic si sa merg mai departe.
Ma arunc in gol si sper sa imi creasca aripi in cadere. Zambesc si exorcizez raul din mine. Plang si spal durerea din suflet. Sunt lacrimi de lumina menite sa-mi arate drumul drept. Veghez vise, uitand sa dorm. Nu cer niciodata nimic in schimb. Incasez toate loviturile si le transform in mangaieri. Lacrimile le transform in perle si impodobesc cu ele suflete.
Azi nu ridic privirea catre cer, ci privesc adanc in mine. E timpul pentru un miracol. Simt eu asta.

Gabriel Cotabita - AVE MARIA (versiunea 1990)

Asculta mai multe audio diverse

marți, 25 ianuarie 2011

Un nou inceput

Am fost plecata. Nu sa salvez lumea, ci sa ma salvez pe mine. M-am intors cu demnitatea intacta si cu sufletul gol.
M-am lovit de atata rautate incat uneori m-am prabusit. Am realizat ca raul exista cu adevarat. Am ratacit drumul si am sangerat calcand pe pietre ascutite si reci, dar am continuat sa zambesc printre lacrimi. Am adunat toate cioburile cu grija, le-am lipit cu dragoste si le-am prefacut intr-un intreg fara pata.
Din vreme in vreme am mai purtat batalii crancene. Uneori le-am mai pierdut, dar razboiul inca nu s-a terminat.
Am stabilit legi si apoi am cautat modalitati sa le incalc. Mi-am purtat libertatea asemeni catuselor, libertatea mea care seamana cu un lant, unul care straluceste puternic in soare si iti ia ochii.
Ma intreb in fiecare zi cat sunt de fericita. Nu sunt, dar imi fac timp pentru asta. Ma intorc in mine si ma incred in ceea ce am deja.
Mereu m-am intrebat cand voi primi ajutor. Raspunsul e simplu, niciodata. M-am obisnuit asa si acum nici nu-mi mai trece prin minte sa il cer. Incerc sa aduc eu armonie in viata mea, nu sa cer de la altii.
Ianuarie e luna de bilant sau asa ceva... Cum a fost anul trecut? Nu stiu... Cum va fi acesta? Nu stiu... Tot ce am e azi. Acum. Maine nu stiu ce va fi. Important e sa nu ma opun, sa nu raman blocata.
Nu fac promisiuni, pentru ca nu le voi tine. Ridic obloanele dupa care m-am ascuns in tot acest timp si spun din nou, zambind de data aceasta, ca un supravietuitor este doar un fraier care n-a murit inca. Si ce daca? La asta ma pricep cel mai bine.
Sa fiti iubiti, drum drept si lumina va doresc anul acesta.

Coldplay - Fix You

Asculta mai multe audio diverse

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Si s-a facut liniste...

O sa incep prin a spune ca sursa acestei fotografii nu o cunosc, dar o voi folosi, asumandu-mi riscul de a-mi sari cineva in cap, pentru ca e foarte sugestiva pentru ce am de spus.
Iertati-ma, am pacatuit! Am renuntat pentru o vreme la vorbirea articulata si am ales sa ma exprim precum pitecantropii in trecutul indepartat. Strigand, mai precis. Cand nu mai incape logica, ma trezesc strigand.
Ca esti profesor universitar sau maturator, sef de stat sau dormi pe o banca in parc, in clipa in care se termina logica, strigi. Uneori, cel sau cei din fata mea provoaca asta. Neputinta unora de a intelege argumentele sanatoase, frumos articulate pe care le aduc in sprijinul afirmatiilor sau actiunilor mele. Insistenta si seninatatea lor de a nu pricepe ceva evident, ma determina uneori sa imi pierd cumpatul si sa uit pentru o clipa in ce era ma aflu si sa ma transform in ceva ce nu recunosc, dar instinctiv aplic. Uneori simt nevoia sa ii fac pe cei din jur sa inteleaga, stragand la ei daca e nevoie, ca atitudinea sau actiunea lor nu e neaparat corecta. De unde stiu ca eu am dreptate? Pentru ca aplic normele lor. O data ma raportez si eu la normalul celorlalti si constat ca nici asa nu e bine.
M-am dezmeticit si am revenit la vorbirea articulata. Am un foarte acut sentiment de jena, in primul rand fata de mine si apoi fata de ceilalti si simt cum bucatica de sfanta din mine imi umple sufletul cu sentimentul minunat de: "nu poti tu sa-mi faci mie rau, cat te pot iubi eu pe tine".
Morala acestui episod? Cei din fata mea, probabil multumiti ca m-au adus macar pentru o clipa in pragul nebuniei si m-au facut asemeni lor, spun: "Pai, de ce nu zici domne asa? Acum am inteles!" Ei pleaca fericiti sa fi inteles in sfarsit cum merg lucrurile, iar eu raman zambind cu tristete, spunand: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac..."
Din pacate, uneori, nu ne putem justifica faptele decat spunand: "Asta-i viata!"
Imi vine sa urlu, dar nu stiu la cine...

joi, 19 august 2010

M-am hotarat...

...sa mor foarte batrana.
Discutam zilele trecute cu o doamna pe care o stiu de o viata si pe care o caut doar atunci cand toate usile mi se inchid si cu greu mai gasesc un motiv pentru care sa rasara soarele din nou pe strada mea. Mi-a promis ca ma va ajuta sa gasesc acel motiv si s-a tinut de cuvant, asa cum numai ea stie. Ieri am primit pe mail de la ea, aceasta poezie:

O lunga batranete - Lucian Avramescu
Mi-e rusine sa mor,
mi-e rusine de prietenii care m-au imprumutat
cu o droaie de bani,
- spuse chefliul vesnic dator -
iata de ce
presupun ca voi trai
o lunga si zbuciumata batranete.

Asa ca m-am hotarat sa mor foarte batrana. :)

luni, 16 august 2010

...adu berea ca lesin!

...si iar mi-e foarte dor de mare, de nisipul fierbinte, de cartea pe care o tin deschisa langa mine, de tigarea care arde solemn intre degetele mele, de berea rece, de soare, de buzele tale sarate, de liniste, de mine, de tine mi-e dor...


Asculta mai multe audio Diverse