sâmbătă, 19 iulie 2008

Trebuia doar sa respecti instructiunile de folosire...

Femeia Scorpion are o frumuseţe profundă, misterioasă. E fascinantă, mandră şi perfect stăpană pe sine, dar are un singur regret ascuns: că nu s-a născut bărbat. Femeile din Scorpion au un dispreţ profund pentru membrele sexului lor care eşuează în rolurile de iubită, soţie şi mamă. O plutoniană îşi va controla dorinţa de a domina şi va oferi o interpretare splendidă a feminităţii, cu mult mai mult rafinament decît femeile dure din Berbec, Leu sau Săgetător. Ea va face asta la începutul relaţiei. S-ar putea să existe exemple de bărbaţi care au avut o surpriză neplăcută după ce şi-au scuturat orezul nuntaşilor din păr şi au îndepărtat păienjenişul iluziilor de pe ochi. Spre deosebire de femeie din Berbec, de exemplu, Scorpioana îşi va ascunde forţa şi va vrăji un bărbat cu parfumul greu al privirii ei exotice în timp ce îi permite să-i ofere un foc de la bricheta lui. Asta e mult mai sexy decît să aprindă ea însăşi un chibrit şi să-i sufle fumul în faţă, iar ea e conştientă de asta. Nu te aştepta ca ea să cadă pe spate ca reacţie la avansurile tale. Să nu te aştepţi să bată din gene şi să te adore cu devotament orb. Multe dintre aceste femei sînt băieţoase şi nici măcar nu au gene foarte lungi. Dealtfel, cu ochii aceia superbi, misterioşi, care îţi pot citi în suflet, nici nu are nevoie de accesorii. Şopteşte-i la ureche ceva romantic, care ar topi complet orice altă fată, şi ea îţi va arunca o privire intensă, străpungătoare, care va vedea adevăratele tale intenţii. E un adevărat aparat de radiografii, aşa că nu flirta. Dacă nu eşti serios, nu faci decît să-i iroseşti timpul şi să o insulţi. Nu te-aş sfătui să insulţi un Scorpion. Nu e sănătos. Dacă nu înţelegi ce vreau să spun, întreabă pe cineva care înţelege. S-ar putea să auzi unele poveşti care or să-ţi zbîrlească părul.Nu trebuie să uiţi că această femeie fatală îşi poate ascunde forţa răzbunătoare sub un surîs sfios, un comportament blînd şi o voce mai şoptită decît a lui Marilyn Monroe. E bine să reţii asta, dacă vrei s-o îmblînzeşti, dar să te protejezi împotriva ei... sau amîndouă. Poţi să fii sigur că furiile Iadului sînt dulci zîne pe lîngă o femeie din Scorpion care a pierdut controlul asupra emoţiilor ei plutoniene. Nativa poate fi dominatoare şi tiranică, sarcastică şi frigidă, pentru ca, în clipa următoare să devină fierbinte ca un cuptor. Poate urî veninos, ucigător şi poate iubi cu ferocitate, abandonîndu-se total. De un lucru poţi fi sigur: nu e nicodată "călduţă", între cele două extreme.Scorpioana are un dar care îţi poate da fiori pe şira spinării. E o formă neobişnuită de magie neagră, pe care o poate folosi cu atîta măiestrie încît poţi jura că e vrăjitorie. Ai prea puţine şanse de scăpare din clipa în care ochii ei îi întîlnesc pe ai tăi. Datorită celui de-al şaselea simţ, ea poate recunoaşte deseori un viitor partener de la prima privire şi, nu se ştie cum, va transfera instantaneu această percepţie spre tine. Reacţiile tale nu pot fi decît două. Vei fi prins fără scăpare în vraja ei şi dus vei fi, alunecînd într-o spirală ameţitoare spre capitularea necondiţionată, sau te vei speria de moarte şi-ţi va veni s-o rupi la fugă ţipînd după ajutor. De ce atîta grabă? Mai stai puţin. S-ar putea să afli ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Ea ştie şi te va învăţa şi pe tine. Oricum, ar trebui să fii flatat că te consideră demn de acea privire ciudată. Această femeie nu găseşte nicio scuză unui bărbat slab. Ea caută ambiţie şi curaj. Vrea un bărbat care să o domine şi să o facă să fie mîndră de el, fără să-i schimbe personalitatea. Alesul trebuie să fie puternic, masculin şi mai frumos decît media. Mai are nevoie şi de o mare inteligenţă pentru a se putea măsura cu propria ei minte sclipitoare şi un interes mai mult decît trecător în problemele abstracte, filosofice. Aşa că stai liniştit şi afişeazăă un zîmbet superior. Toţi cunoscuţii vor gandi că eşti deosebit dacă ea te priveşte insistent. Dacă stai să te gîndeşti, asta îţi poate deschide noi orizonturi. Cota ta la bursa valori va creşte brusc cu cîteva puncte bune. O dată ce te-ai apropiat de o Scorpioană, poţi fi sigur că eşti un bărbat deosebit şi neobişnuit. Aşa cum poţi fi sigur şi de faptul că ea te iubeşte cum n-ai mai fost iubit şi nici n-ai să mai fii iubit vreodată. Vei fi cel mai important lucru din viaţa ei. Dacă e o plutoniană tipică, te va susţine cu loialitate şi va încerca să te facă fericit cu o intensitate pasională. Dacă eşti prea greu de mulţumit, îşi va arăta frustrarea prin încercări pasionate de a-ţi anihila dezinteresul. Probabil că ţi-a sărit în ochi cuvîntul "pasional". Majoritatea bărbaţilor au auzit zvonuri interesante despre pasiunea femeilor din Scorpion. E adevărat. Pe dinăuntru clocoteşte de pasiune, deşi aceasta e ţinută strict sub control şi ascunsă sub o atitudine glacială faţă de străini şi un calm de suprafaţă care-ţi aminteşte de catifeaua neagră. Dar bărbaţii sunt, din păcate, prea înclinaţi să asocieze pasiunea strict cu amorul fizic. Dar definiţia plutoniană a acestui cuvînt e mult mai cuprinzătoare. Are legătură cu sentimentele ei legate de absolut tot ce atinge. Ea nu ştie ce înseamnă să fii uşor interesat de ceva. Ii este imposibil să fie detaşată. Rareori poate spune că îi place sau nu-i place o piesă de teatru, o carte, religia, mobila sau anumiţi oameni. Ori îi repugnă cu vehemenţă, ori idolatrizează cu pasiune. Dacă ceva nu îi stîrneşte una din aceste două atitudini, atunci ignoră complet acel lucru, adoptînd o atutudine glacială. Totuşi, va rămîne neatinsă de furtunile emoţionale, cel puţin dacă e să ne luăm după exteriorul placid în care se înfăşoară după fiecare explozie nucleară minoră sau majoră. După ce s-a calmat şi a adoptat din nou atitudinea echilibrată, de catifea neagră, s-ar putea să fie greu să-ţi convingi soacra că fiica ei a spart toate farfuriile şi a făcut bucăţi toate draperiile. Toată lumea o să creadă că acuzi pe nedrept acea femeie calmă şi controlată de un temeperament atît de distrugător. Dacă stai să te gîndeşti, calităţile ei sînt atît de excepţionale încît ar fi trebuit să-ţi dai seama că şi defectele vor fi pe măsură. După ce-ţi trece cucuiul din creştet, gîndeşte-te la părţile ei bune. Pentru că e atrasă de investigarea tenebrelor, la început poate părea la fel de tentantă ca şi fructul oprit, iar expresia profundă, stranie, din ochii ei poate intensifica această impresie. E adevărat că această femeie se poate uneori aventura în zone periculoase în eforturile ei de a pătrunde toate misterele vieţii, mai ales că nu cunoaşte frica. Dar nativa tipică va ieşi din aceste cotoloane întunecate la fel de puternică şi pură. Dacă permite acestor călătorii să-i întineze spiritul, Scorpioana se va simţi măcinată de vinovăţie şi angoase, dar forţa ei interioară o va ajuta să se ridice ca pasărea Phoenix din cenuşa acestor experimente şi tot va fi superioară tuturor femeilor pe care le cunoşti.Scorpioana poate fi păstrătoarea multor secrete întunecate, căci îi place să audă confesiuni, dar nu va spune nimic despre ea şi nici nu va dezvălui aceste secrete, nici măcar ţie. Nu încerca să-i smulgi tainele legate de viaţa ei personală, căci această femeie are o parte numai a ei, intimă, pe care nu o vei atinge niciodată, o parte a minţii şi sufletului ei, care îi aparţine în exclusivitate. Nu e mincinoasă, ba chiar de cele mai multe ori e brutal de sinceră, dar vor exista întotdeauna gînduri şi sentimente pe care nu le va mărturisi nimănui. Nativa este incredibil de loială celor puternici şi merituoşi, dar cei slabi nu vor fi niciodată onoraţi de privirea ei. Demnitatea ei cînd e vorba de relaţii interumane o poate face să pară distantă şi snoabă. Toţi Scorpionii sînt extrem de selectivi cînd e vorba e prieteni. Pe cei care merită îi vor păstra o viaţă, iar cei superficiali, comuni, vor rămîne întotdeauna pe dinafară. Orice femeie din Scorpion are imense resurse interioare de perseverenţă şi hotărîre, la care apelează oricînd are nevoie ca să facă faţă exceselor care o tentează, de la alcool şi droguri, pînă la răzbunările autodestructive, lipsite de scrupule sau depresiile periculoase. Mai devreme sau mai tîrziu, probabil că va investiga o formă sau alta a ocultului, iar misterele străvechi şi lumile nevăzute îi vor cîştiga respectul, deşi, pe parcursul unei vieţi, Scorpionul poate trece prin toate fazele, de la fervoare religioasă pînă la ateism.Scorpioana nu simte nevoia să fie nevastă cu acte ca să acorde partenerului dragstea şi devotamentul unei neveste. Dacă circumstanţele obiective fac căsătoria imposibilă, ea te va iubi fără reţineri şi nu va da doi bani pe ce spun vecinii. In multe dintre aceste situaţii neobişnuite, relaţia e onestă şi profundă, mult mai presus de iubirea superficială, egoistă din multe mariaje legale. Ipocrizia societăţii nu o va împiedica nicodată pe această femeie curajoasă să caute fericirea. Ea nu răspunde decît în faţa propriilor legi, iar în inima ei înţelege mult mai profund jurămîntul "pînă cînd moartea ne va despărţi" decît multe dintre miresele care-l murmură. In ciuda personalităţii ei puternice, Scorpioana îşi va lăsa bărbatul să fie şeful. In loc să-l pună în umbră cu forţa şi ambiţia ei, îşi va pune la bătaie talentele ca să-l ajute pe el să-şi atingă scopurile. Viitorul tău va fi important pentru ea şi, după căsătorie, dacă îi ceri, ea va renunţa fără mari regrete la propria carieră, înafară de cazul în care ai dezamăgit-o profund sau e nevoie în casă de un venit suplimentar. Poate că acasă veţi avea certuri furtunoase, dar în public te va apăra cu ferocitate. Nu va accepta ca cineva să te vorbească de rău sau să profite de tine. Cei care vor încerca vor simţi biciul furiei ei. Fericirea ta va fi întotdeauna pe primul loc. Nativa tipică te va ajuta să perseverezi pînă cînd obţii ce vrei şi nu se va plînge şi nici nu-şi va pierde răbdarea, deşi poate acumula oarece resentimente dacă îţi pierzi curajul pe parcurs. Are pretenţia să ţinteşti cît mai sus, iar dacă te vei mulţumi cu mai puţin s-ar putea să ai parte de remarci destul de sarcastice şi de reproşuri.Femeile din Scorpion îşi iubesc căminul, care va străluci de curăţenie, bun gust şi confort. Mesele sînt servite la timp şi lucrurile sînt în general ţinute sub control. Dacă nu e aşa, înseamnă că ceva o face să fie foarte nefericită, căci înclinaţia ei firească e spre frumuseţe şi ordine. Pentru nativa tipică, curăţenia de primăvară e ca o vacanţă. Adoră să cotrobăie prin toate cotolanele ca să vadă ce găsesc. Ai grijă să nu găsească bileţele parfumate prin jacheta ta cea veche cînd face curăţenie în dulapuri. Scorpioana e iraţional de suspicioasă chiar şi atunci cînd nu are motive, aşa că îţi poţi închipui ce se întîmplă cand găseşte indicii reale ale unei posibile infidelităţi. Imaginează-ţi norul-ciupercă al unei explozii nucleare şi ai să-ţi faci o idee. Nu are rost să o suspectezi şi tu pe ea, în ciuda ocaziilor ivite. Şi s-ar putea să fie destule, căci ea nu-şi dezvăluie niciodată sentimentele cele mai profunde. Bineînţeles, asta îţi va stîrni multe întrebări. Inghite-le, o dată cu nodul din gît. Ca şi în cazul sertarului pe care-l ţine mereu încuiat, anumite lucruri sînt teritoriu interzis pentru oricine. N-ai să obţii nimic cu insistenţele. Ştie şi ea că nu e corect, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Asta e! O accepţi aşa sau nu.Probabil că ai s-o accepţi, căci e imposibil să o părăseşti. Dacă nu din alt motiv, măcar pentru că amintirea ei te va bîntui tot restul vieţii. E mai uşor să te adaptezi idiosincraziilor ei decît să ai coşmaruri în fiecare noapte dacă o părăseşti. Nimeni nu părăseşte un scorpion. Nu de tot. Oricum, ai lîngă tine o femeie deosebită. Oricîtă nevoie ar avea de siguranţa pe care i-o oferă rădăcinile şi căminul, se va muta fără ezitări vizibile dacă asta e necesar pentru cariera ta. Pentru un militar e o soţie excelentă, iar pentru un politician e un adevărat giuvaer. Nu există om pe care să nu-l poată "citi" şi nici minciună pe care să n-o "miroase". Scorpioana îţi poate spune exact în cine poţi avea încredere şi care sînt cei pe care e bine să-i supraveghezi. De fapt, va fi nevoită deseori să-şi înfrîneze limba ascuţită şi să-şi modereze tonul tăios.La capitolul buget, plutoniana e complet imprevizibilă. Se poate zgîrci şi economisi fiecare bănuţ, pentru ca apoi să aibă accese de extravaganţă magnifică. Un lucru e sigur: îi plac banii. Dar această femeie preţuieşte şi mai mult presitigiul şi va fi mulţumită dacă accepţi un venit mai mic însă eşti propriul tău şef şi ai perspective de a deveni o persoană influentă. Acestor femei le place puterea şi vor sacrifica multe pentru a o obţine. Va fi perfect mulţumită dacă tu ai putere, căci semnul sub care e născută îi permite să trăiască din plin prin alţii. Nu uita că, deşi se va sacrifica şi se va mulţumi cu foarte puţin pentru atingerea unui scop planificat, e prea mîndră ca să trăiască modest toată viaţa şi va deveni foarte acră şi nemulţumită dacă e obligată să ducă o viaţă de sacrificiu pentru o perioadă de timp nerezonabil de lungă. După un timp, fie va încerca să provoace o schimbare în starea economică a familiei, sau se va retrage treptat în stadiul de şopîrlă cenuşie, părînd că acceptă şi chiar că e mulţumită cu viaţa în sărăcie, dar fiind în sinea ei plină de resentimente.Nativa va fi posesivă, dar nu va accepta acelaşi lucru din partea ta. Una dintre cele mai neplăcute trăsături ale Scorpionilor de ambe sexe e refuzul de a accepta alte puncte de vedere decît al lor cînd e vorba de sentimente. E nevoie de săptămîni de introspecţie ca să-şi schimbe opinia. Interesul ei natural faţă de sexul opus, fie el şi platonic, îţi poate oferi destule motive să fii la fel de gelos pe ea pe cît e şi ea gelosă pe tine. Probabil că uneori va fascina toţi bărbaţii prezenţi şi tu va trebui să stai deoparte şi să-i vezi roind în jurul ei. Asta duce mult prea rar la ceva serios, dar poate da naştere unor momente jenante şi chiar unor certuri explozive. In toiul luptei ai face bine să-ţi aminteşti că nevoia ei de a plăti totul cu vîrf şi îndesat o face să iasă învingătoare din orice fel de confruntare. Ea are întotdeauna ultimul cuvînt. Dacă o minţi o dată, ea te va minţi de două ori. Dacă refuzi să o săruţi dimineaţa după ce v-aţi certat cu o seară înainte, s-ar putea ca ea să refuze să te sărute la culcare timp de o lună, însă va ierta o jignire accidentală, dacă ştie că a fost făcută neintenţionat. Simţul dreptăţii e la fel de puternic la Scorpioni ca şi simţul răzbunării. Mulţi oameni uită acest lucru. Ea va ţine minte orice gest de bunătate şi-l va răsplăti şi pe acesta cu vîrf şi îndesat.
Se spune ca scorpionul supravietuieste unui razboi atomic, probabil de aceea motto-ul meu e „ce nu te omoara, te face mai puternic”.
Have a nice life!