marți, 15 septembrie 2009

Batrana Doamna

Batrana Doamna se aseza cu greu pe fotoliu, rugandu-se sa se deschida pamantul si sa o inghita. Dupa cateva momente de perplexitate mintea ei inceta sa se mai invarta in cerc si capata o oarecare coerenta.
"-Si timpul nu s-a oprit in loc, nici pentru mine, nici pentru ea. Cerul nu s-a prabusit si pamantul nu s-a cutremurat. Nicio trambita nu s-a auzit vestind apocalipsa. Doar tacere. O lunga si dureroasa tacere, tot ce se va mai auzi vreodata, pentru ca s-a spus totul in cateva cuvinte. Cuvinte care au ars, au taiat adanc in carnea vie a sufletului si au imprastiat venin si o durere fara margini".
Ofta adanc si isi spuse:
"- Ea a plecat si am ramas doar eu. In urma ei s-a trantit o usa pe care nu mai stiu sa o deschid. E intuneric si nu mai stiu drumul spre ea. E jale si nu mai stiu sa plang. E durere si lacrimile au secat. E noapte si nu mai e liniste. E vis, dar e cosmar. E rau, dar e tot ce mai poate fi. E suflet, dar e gol. E inima... e oare? E teama ca poate va cauta drumul catre casa si vor fi doar pereti. Nu mai e nimic, ma amagesc in zadar. Vorbesc in pustiu, pentru ca nu ma mai asculta. A fost tot si a ramas nimic".
Batrana Doamna rosti cu voce tare:
"- Sa nu te temi, draga mea. Sa nu te temi de nimic. Nici macar de singuratate. Intotdeauna ai fost singura si te-ai descurcat perfect. Eu o sa fiu bine, ca si pana acum, chiar daca tu nu vei mai fi ca sa ai grija de mine. Va trebui doar sa iti gasesti alt suflet pe care sa tropai cand ai tu chef, alt sac in care sa iti arunci frustrarile, alta inima pe care s-o sfasii cu unghiile cand nu ai altceva mai bun de facut, alt obraz pe care sa il lovesti asa, doar pentru ca stii ca se intoarce si celalalt. O sa fie bine, vei vedea", spuse Batrana Doamna, in timp ce se ridica din fotoliu sprijinindu-se cu demnitate in baston. O privi lung fara sa-si intalneasca ochii cu ai ei. Tanara era ocupata sa isi aseze cuta ce se ivise pe rochia ei perfecta.
"- Doamne, ce frumoasa e!" isi spuse Batrana Doamna in sinea ei. Se indrepta incet catre usa si iesi inchizand-o cu grija in urma ei, exact ca atunci cand intrase prima oara in aceasta casa.


duminică, 6 septembrie 2009

Ploaia si noi



Billie Myers - Kiss the rain
Asculta mai multe audio Muzica
Imi place ploaia. Nu stiu de ce, nici nu vreau sa stiu de ce. Nu toate lucrurile trebuie sa aiba o explicatie. Imi plac stropii de ploaie mici si repezi, nuantele de gri ale cerului, linistea pe care o aduce cu ea. Imi place ploaia.
Ies din scara blocului fara umbrela, cu mainile infipte adanc in buzunarele hanoracului si cu sapca trasa pe ochi. Toata lumea alearga bezmetica. Te-ai intrebat vreodata de ce fug oamenii de plolaie? Poate se tem sa nu le spele mastile si sa ramana fata in fata cu sufletele lor sau poate ca nu au nimic de plans, de visat... cine stie? Toti fug sa se ascunda si in scurt timp raman singura pe strada. Ridic privirea din pamant, imi scot sapca, inchid ochii si simt cum picaturile reci de ploaie aluneca pe fata mea, se strecoara in parul meu, in sufletul meu, in inima mea. Simt cum spala durerea, tacerea, dorul, amarul... si zambesc, pentru ca in alt colt de lume, el isi scoate mainile din buzunare, isi scoate sapca si priveste spre cer. Ramanem amandoi asa, zambind. Eu ii trimit picaturile de ploaie sa il sarute si el trimite vantul sa-mi mangaie parul. In cate feluri poti iubi? In toate felurile si in toate culorile.
Seara face loc unei nopti linistite si din doua colturi diferite de lume, se aud doua soapte: Somn usor, dragostea mea...

joi, 3 septembrie 2009