Nu pot sa mai fiu intreaga, sa plang, sa fiu perfecta, sa stralucesc, sa ard, sa dorm, sa merg desculta, sa zambesc, sa visez, sa inventez povesti, sa mai cred in minuni, sa-mi gasesc echilibrul, sa ma privesc in oglinda, sa traiesc din surogate, subterfugii si resemnari.Nu pot sa uit, as muri. Nu pot sa mor, as uita. Te chem, te ajung din urma, iti vorbesc, te ascult fara sa ma misc, speriata, cu inima indurerata si goala. Ma intorc spre tine si ma astept sa ma tii inca o data in brate, sa-mi sustii durerea asa cum mi-ai sustinut fericirea.
Nu pot sa mai impodobesc bradul, niciodata nu sunt daruri pentru mine acolo.
Nu pot sa cred, in ce? Nu pot sa cer, nu stiu sa fac asta. Nu pot sa fiu ingerul tau pazitor, mi-ai rupt o aripa.
Nu pot sa mai port batalii crancene cu demoni mai rai ca moartea, din care sa ies cu sufletul si inima tandari, sa adun cioburile cu grija, sa le lipesc cu dragoste, sa le alint cu blandete si sa le prefac intr-un intreg fara pata.
Nu pot sa mai fiu puternica, sunt doar o fraiera care n-a murit inca. Cineva a tras storuri negre pe toate ferestrele sufletului meu, nelasandu-mi decat una, prin care abia se mai zareste in departare o umbra.
Nu pot sa mai traiesc viitorul in loc de prezent. Sa ma joc de-a viata, dur si halucinant si sa accept senina de fiecare data cand realitatea mi se prabuseste in cap.
Nu pot sa ma eliberez de toate ideile acestea, de maniile mele. Nu pot sa incetez sa fiu cine eram si sa ma transform in cine sunt.
Nu pot sa visez imposibil, sa visez dureros, sa visez indiferent cum. Mi-e frica de esec.
