Si s-a facut liniste...

O sa incep prin a spune ca sursa acestei fotografii nu o cunosc, dar o voi folosi, asumandu-mi riscul de a-mi sari cineva in cap, pentru ca e foarte sugestiva pentru ce am de spus.

Iertati-ma, am pacatuit! Am renuntat pentru o vreme la vorbirea articulata si am ales sa ma exprim precum pitecantropii in trecutul indepartat. Strigand, mai precis. Cand nu mai incape logica, ma trezesc strigand.

Ca esti profesor universitar sau maturator, sef de stat sau dormi pe o banca in parc, in clipa in care se termina logica, strigi. Uneori, cel sau cei din fata mea provoaca asta. Neputinta unora de a intelege argumentele sanatoase, frumos articulate pe care le aduc in sprijinul afirmatiilor sau actiunilor mele. Insistenta si seninatatea lor de a nu pricepe ceva evident, ma determina uneori sa imi pierd cumpatul si sa uit pentru o clipa in ce era ma aflu si sa ma transform in ceva ce nu recunosc, dar instinctiv aplic. Uneori simt nevoia sa ii fac pe cei din jur sa inteleaga, stragand la ei daca e nevoie, ca atitudinea sau actiunea lor nu e neaparat corecta. De unde stiu ca eu am dreptate? Pentru ca aplic normele lor. O data ma raportez si eu la normalul celorlalti si constat ca nici asa nu e bine.

M-am dezmeticit si am revenit la vorbirea articulata. Am un foarte acut sentiment de jena, in primul rand fata de mine si apoi fata de ceilalti si simt cum bucatica de sfanta din mine imi umple sufletul cu sentimentul minunat de: "nu poti tu sa-mi faci mie rau, cat te pot iubi eu pe tine".

Morala acestui episod? Cei din fata mea, probabil multumiti ca m-au adus macar pentru o clipa in pragul nebuniei si m-au facut asemeni lor, spun: "Pai, de ce nu zici domne asa? Acum am inteles!" Ei pleaca fericiti sa fi inteles in sfarsit cum merg lucrurile, iar eu raman zambind cu tristete, spunand: "Iarta-i, Doamne, ca nu stiu ce fac..."

Din pacate, uneori, nu ne putem justifica faptele decat spunand: "Asta-i viata!"

Imi vine sa urlu, dar nu stiu la cine...

M-am hotarat...

...sa mor foarte batrana.

Discutam zilele trecute cu o doamna pe care o stiu de o viata si pe care o caut doar atunci cand toate usile mi se inchid si cu greu mai gasesc un motiv pentru care sa rasara soarele din nou pe strada mea. Mi-a promis ca ma va ajuta sa gasesc acel motiv si s-a tinut de cuvant, asa cum numai ea stie. Ieri am primit pe mail de la ea, aceasta poezie:

O lunga batranete - Lucian Avramescu

Mi-e rusine sa mor,

mi-e rusine de prietenii care m-au imprumutat

cu o droaie de bani,

- spuse chefliul vesnic dator -

iata de ce

presupun ca voi trai

o lunga si zbuciumata batranete.

Asa ca m-am hotarat sa mor foarte batrana. :)

sursa foto

Despre o anume ploaie...

Asculta mai multe audio Divertisment
sursa foto

...adu berea ca lesin!

...si iar mi-e foarte dor de mare, de nisipul fierbinte, de cartea pe care o tin deschisa langa mine, de tigarea care arde solemn intre degetele mele, de berea rece, de soare, de buzele tale sarate, de liniste, de mine, de tine mi-e dor...

Asculta mai multe audio Diverse

Nervi de joi

Reguli pentru angajati, cu privire la eventualitatea in care au tupeul sa se imbolnaveasca, cu intrare in vigoare imediata:

- Daca poti sa te duci la doctor, inseamna ca poti sa vii si la birou;

- Operatiile chirurgicale sunt cu desavarsire interzise. Te-am angajat intact. Daca elimini vreun organ, se va considera indisciplina la locul de munca;

- Ce zile libere vrei? Fiecare angajat are dreptul la 104 zile libere pe an. Sambata si duminica;

- Absenta cauzata de propriul deces este un incident care poate fi acceptat ca scuza. Este necesar un preaviz de doua saptamani si pregatirea unui inlocuitor care sa va preia atributiile.

Orice intrebari, insinuari si comentarii vor fi adresate in alta parte.

Orice asemanare cu cruda realitate nu este deloc intamplatoare.

Asculta mai multe audio Muzica

Ramas bun, prieten drag...

Nu stiu cuvintele potrivite pentru a-ti spune cat de saraci am ramas.

Sambata trecuta vorbeam despre tine, prieten drag. Povesteam cum ai lasat stirile balta si cum, asumandu-ti riscul de a fi concediat, ai alergat sa ma ajuti. De la tine am invatat ca prietenii sunt acei oameni care vin atunci cand toti ceilalti au plecat, ca daca ceva nu te omoara, sigur te va face mai puternic, ca viata merita traita, ca nu trebuie sa treaca nicio zi fara sa zambesti si ca daca ai copii, ai totul.

Un prieten adevarat, un om implinit frumos pe plan personal, un jurnalist de scoala veche, un adevarat profesionist, Marius Zamfir.

Ne doare, Mar'sica! Ne doare pe toti plecarea ta. Ne ascundem intr-o lacrima si ne rugam pentru tine. Ramas bun, Marius... Dumnezeu sa-ti odihneasca sufletul in pace!

Asculta mai multe audio Muzica

Nu

Sa definesc acest "NU". Nu m-am intors de pe Marte, intentionez sa mai stau acolo o vreme. Nu renunt la lupta pentru viata. Nu renunt la visele mele. Nu vreau sa ma supun regulilor celorlalti. Nu stiu cum supravietuiesc, dar o fac. Nu raman intinsa pe jos, indiferent de cate ori cad. Nu voi pleca niciodata capul. Nu renunt la blog. Nu vreau sa fac schimb de link-uri, cititorii mei sunt oameni extraordinari, ii iubesc si imi ajung. Nu ma incadrez in niciun tipar. Nu incetez sa cred in minuni.

Sunt o femeie puternica, spontana, moderata in relatiile amicale, dar nu si in cele conflictuale. Am o puternica tendinta de a domina si de a prelua conducerea. Emit multe sugestii si opinii, dar primesc putine. Negativismul meu este, de obicei, un comportament opozant fata de autoritate. De cele mai multe ori refuz sa cooperez si merg de la lipsa de bunavointa pasiva, la razvratire fata de reguli si conventii, Explodez la cea mai mica provocare, imi pierd firea usor, trantesc usi, pot fi grosolana si sunt vesnic nemultumita.

Trecutul meu nu se va sterge niciodata, m-a format ca om. E acolo si va fi mereu ca si cicatricea lunga de pe abdomen. Este acolo si imi va aminti mereu cum a fost prima zi din viata mea de dupa 21 iunie 2007. Cum spunea un personaj dintr-un film, este "urma de frana in fata mortii".

Traiesc la limita imposibilului, iubesc la limita nebuniei, visez cu ochii deschisi, zambesc in fiecare zi, ma bucur de fiecare lucru marunt, bun si frumos din viata mea, pentru ca stiu ca Dumnezeu e doar la un suflet distanta.

Cat mai departe...

Ziua de azi ar fi trebui sa fie altfel, dar nu e...

Mi-e frig si mi-e urat. Miroase a tristete si a singuratate, a inimi speriate, a suflete chinuite, a durere...

As pleca departe... Cat mai departe...

Un inger care sa imi spuna ca totul va fi bine...

Niciodata nu o sa fiu o femeie obisnuita sau normala. Imi place sa cred despre mine ca sunt una din acele femei care lasa ceva in urma lor.
Sunt multe lucruri pe care le-am amanat, lucruri pe care nu am apucat sa le fac. Sunt un om cuminte si am incercat mereu sa fac totul corect, asteptand acelasi lucru de la cei din jur. Anul acesta nu voi mai face liste, voi face pas cu pas. Nu vreau sa ma risipesc gandindu-ma la tot ce nu am. Incerc sa ma bucur de tot ce am. Nu mai caut dovezi. Dovezile nu exista. Dovezile inseamna viitor, iar viitorul inseamna maine. Eu am doar azi si credinta mea ca totul va fi bine pana la sfarsit. Vorba unuia mai destept ca mine: daca nu e bine, inseamna ca nu e sfarsitul si trebuie sa merg mai departe.
Din lipsa de ocupatie, azi m-am privit in oglinda. Am invatat ca in oglinda nu trebuie sa te privesti in ochi, dar nu m-am putut abtine. Am simtit privirea aceea ca pe o lovitura. Am simtit-o si m-am aplecat sub durerea ei. Se intampla din nou. Am simtit asta odata cu valul de adrenalina provocat de atacul de panica ce se apropia cu pasi repezi. Durerea se instaleaza si devine o parte din mine. O voi pacali si de data asta? Stiu ca durerea ma face sa iau decizii gresite, dar frica de durere ma motiveaza. Cat timp o sa treaca? De ce? Cine? Unde? Cand? Cum? Nu am raspuns la aceste intrebari. Nu inca...
Doare si tot ce mai vreau e sa dorm. Mult. Greu. Adanc. Stiu ca hotararile importante se iau dimineata, devreme, in acel ceas mai negru ca noaptea. Ceasul dinainte de o noua zi, cu nimic mai buna sau mai rea decat celelalte... doar o noua zi... o zi in care un alt inger sa imi spuna ca totul va fi bine...

Zana cea Buna

Ti s-a intamplat vreodata sa simti ca ai ajuns la capatul puterilor? Sa simti ca totul in jurul tau se inchide, ca nimic nu mai e la locul lui, ca toata greutatea lumii apasa pe umerii tai? Sa simti ca vrei sa te asezi intr-un colt si sa renunti la tot?
Acum o ora renuntasem la lupta si ma pregateam sa clachez in cel mai trist fel. Acum zambesc si ma bucur ca am avut onoarea sa cunosc in viata aceasta o femeie frumoasa la chip si la suflet. Ea e Zana cea Buna.
Ea vine, te asculta si zambeste, apoi spune “O sa vezi ca totul va fi bine!”. Si e bine! E bine si e frumos si in sufletul meu acum. Lucrurile bune se intampla atunci cand te astepti cel mai putin. Privesc spre cer si da, ai avut dreptate, Zana Buna! UIte ca iese soarele printre aripile acelui inger.