Aud din ce in ce mai des in jurul meu ca nu mai e de stat aici, ca vor sa plece in lumea asta mare, ca aici nu mai e nimic de facut.
Am obosit, fratilor, sa aud romanul spunand ca-si baga cate ceva in tarisoara mea. Dar o solutie, ceva concret cand o sa aud? Ce-i scoate pe romani in strada? Foamea, frigul si frica. Asa credeam acum 20 de ani. Acum nu mai cred nimic. Nici nu mai stiu in ce sa mai cred.
Sceleratul de la Cotroceni, asistat de gruparea mafiota pe care a ridicat-o la rang de institutie a statului isi bate joc sistematic de tara. De mine. De noi toti.
Ne grabim spre nimic si ne injuram tara. Unii vor sa plece, o fac si apoi arata cu degetul. Nimeni nu vrea sa faca nimic in realitate. Este o imagine apocaliptica pe care o vedem zilnic.
Unde sunt oamenii? Ce fac ei in acest timp? Unii fac cruci largi cand trec pe langa o biserica si il iau pe Dumnezeu ostatic in numele unei credinte numai de ei inteleasa.
Un milion de drumuri duc la dezastru. Unul singur duce la evitarea lui.
Nu am fost niciodata un popor lipsit de profeti, dar noi nu ne urmam profetii, ii ucidem cu pietre, ii aruncam in groapa cu lei, ii etichetam drept nebuni si ne vedem in continuare de surogatele, subterfugiile si minciunile zilnice pe care le numim pompos "viata".
Vointa haitelor impune legea in tara mea. Avem de respectat cateva lucruri fundamentale: limba, teritoriul si cultura. Ce facem in schimb? Vorbim "rongleza", ne prefacem ca nu vedem ce se intampla in Ardeal si importam cultura unor popoare fara istorie. Facem asta pentru ca am incetat de mult sa mai fim un popor. Suntem doar o multime care huleste tot ce ar trebui sa respecte.
Cate un suflet mai cade in genunchi, dar i se vara repede pumnul in gura. Daca tot nu tace, un glonte in ceafa rezolva rapid problema.
Suntem un popor absurd. Nu construim decat ce suntem siguri ca putem distruge.
Romanii nu sunt prosti, dar se lasa cu placere prostiti. Viclenia majoritara tine loc de inteligenta la roman.
Dumnezeu incepe sa se scuture de noi. Ne vindem copiii, ne ipotecam viitorul, ne condamnam batranii la o moarte dureroasa si lenta si, de parca n-ar fi suficient, ii injuram gros pentru ca se incapataneaza sa traiasca, cu privirea indreptata spre un Dumnezeu la care nu mai stiu cum sa ajunga.
Romania e bolnava, dar poate fi salvata. E ipotecata, dar inca nu i s-a pus sechestru. E rapita, dar spiritul ei e inca liber.
Sunt din cei care-si iubesc tara si nu mi-e rusine sa spun asta. Iar celor ce cred ca le va fi mai bine plecand, le cer sa asculte versurile acestui cantec.
