Am tot vorbit in ultima vreme despre oamenii de langa noi. Mai buni sau mai rai, crestini sau nu, lasi sau curajosi, altruisti sau egoisti, constienti de scanteia divina din ei sau nu.
Azi vorbim despre Leila. La cateva sute de kilometri distanta de mine, traieste o femeie frumoasa pe care o cunosc de treizeci de ani. Am visat impreuna, am facut planuri de viitor si promisiuni pe nu le-am tinut si, am plecat amandoua in viata cu sufletele pline de speranta.
Nu ne-am mai vazut de cincisprezece ani. Ea a ramas la malul marii. Pazeste in continuare, cu sfintenie, visele unor copile. Vorbim la telefon. Ne spunem una alteia durerile si ne bucuram de amintiri frumoase. Fata cu nume de poveste citeste Coranul. Eu, Biblia. Cu toate acestea, ma suna sa imi ureze "Craciun fericit" si ma saluta in prima zi de Paste cu cel mai sincer "Hristos a Inviat" pe care l-am auzit vreodata. Construim in continuare castele de nisip in care nu vom locui niciodata. In fiecare primavara facem planuri si visam la vacantele de altadata din Mangalia copilariei noastre.
Pentru noi timpul a stat in loc. In golful nostru si acum stau cele doua fete intinse in nisip, cu ochii in lacrimi, privind cerul plin de stele. Turcoaica cu ochi verzi plange o iubire interzisa. Cealalta fata plange a neputinta. Niciuna nu stie ca a doua zi vor pleca in directii diferite. Vor avea intotdeauna marea. Nimeni nu le poate lua asta.
Cu bine, draga mea prietena! Poate vara viitoare...
Azi vorbim despre Leila. La cateva sute de kilometri distanta de mine, traieste o femeie frumoasa pe care o cunosc de treizeci de ani. Am visat impreuna, am facut planuri de viitor si promisiuni pe nu le-am tinut si, am plecat amandoua in viata cu sufletele pline de speranta.
Nu ne-am mai vazut de cincisprezece ani. Ea a ramas la malul marii. Pazeste in continuare, cu sfintenie, visele unor copile. Vorbim la telefon. Ne spunem una alteia durerile si ne bucuram de amintiri frumoase. Fata cu nume de poveste citeste Coranul. Eu, Biblia. Cu toate acestea, ma suna sa imi ureze "Craciun fericit" si ma saluta in prima zi de Paste cu cel mai sincer "Hristos a Inviat" pe care l-am auzit vreodata. Construim in continuare castele de nisip in care nu vom locui niciodata. In fiecare primavara facem planuri si visam la vacantele de altadata din Mangalia copilariei noastre.
Pentru noi timpul a stat in loc. In golful nostru si acum stau cele doua fete intinse in nisip, cu ochii in lacrimi, privind cerul plin de stele. Turcoaica cu ochi verzi plange o iubire interzisa. Cealalta fata plange a neputinta. Niciuna nu stie ca a doua zi vor pleca in directii diferite. Vor avea intotdeauna marea. Nimeni nu le poate lua asta.
Cu bine, draga mea prietena! Poate vara viitoare...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu