Salutare tuturor!
Justific absenta mea de pana acum si va spun ca am gripa. Sistemul meu imunitar nu mai e ce era odata...
Ce caut in fata computerului desi am febra? Incerc sa continui ce a inceput miss little sunset.
Nu voi fi draguta si nu voi cauta cuvinte dulci ca sa va spun ca e nevoie de sange. De sangele nostru. Iata o campanie in cel mai pur stil american.
De unde atata inversunare? Pe 8 mai 2007 un medic m-a invitat sa ma asez pe scaun si sa respir adanc. Diagnosticul meu era cancer de col uterin. Ce optiuni aveam? O operatie extrem de invaziva sau sa mai traiesc oarecum un an. Am optat pentru operatie dar trebuia sa ne grabim. Pentru ca operatia sa fie un succes trebuia sa fie facuta intr-o anume zi, altfel mai asteptam o luna. Daca atunci nu s-ar fi gasit sangele necesar pentru transfuzie va imaginati cum ar fi aratat zilele mele inca o luna? Dar noptile? Din fericire pentru mine, un OM a gasit timpul necesar sa doneze sange. Nu este important ce anume l-a determinat sa faca asta, important e ca a facut-o si a salvat o viata. Nu stiu cat sange au folosit in timpul operatiei dar stiu ce am simtit cand mi-au facut transfuzie dupa operatie si eram constienta. Priveam cum curge fiecare picatura de sange in branula si de acolo in trupul meu chinuit de boala. Curgea viata odata cu sangele acela.
Aici nu e vorba de mine ci de acei oameni ale caror operatii se amana in clipa asta din lipsa sangelui. De operatii grele, de ore si minute pretioase.
Ce vrei sa faci sambata dimineata? Sa dormi mai mult? Sa vii mahmur din club? Sa te duci in mall ca sa iti etalezi noua poseta? Sa te duci intr-un hypermarket ca sa cumperi lucruri nefolositoare? Incearca sa te gandesti pentru o clipa si la altcineva si hai sa ne intalnim sambata, 17 ianuarie 2009 la orele 10.00 a.m. la Spitalul Universitar (fostul Municipal). Pentru alte detalii va invit sa cititi too young to die, too old to try, gasiti acolo raspunsuri la intrebari de genul motivatie, cerinte si locatie exacta.
Nu pot sa inchei inainte de va prezenta un filmulet gasit intamplator pe YouTube, filmulet care m-a umplut de revolta. Nu stiu daca aceasta este realitatea, nu am avut timp sa verific veridicitatea lui dar daca este asa, sa le fie rusine domnilor britanici. Iata despre ce este vorba.
In fata lui Dumnezeu toti suntem egali. E alegerea fiecaruia ce vrea sa faca cu viata lui. Ce se petrece dupa usa dormitorului fiecaruia dintre noi nu este treaba nimanui. Cine sunt eu sa arunc cu piatra? Cine imi da dreptul sa impart lumea? Dupa ce criterii? Unde incepe si unde se sfarseste normalul? Dreptul tau de a da cu pumnul se sfarseste acolo unde incepe nasul meu.
In concluzie, va invit pe toti sambata dimineata la Spitalul Universitar. Va astept acolo indiferent de religie, culoarea pielii sau orice alt criteriu dupa care suntem judecati sau catalogati. Dupa ce donam sange, mergem la automatul de cafea si ceai, iesim zambind din incinta spitalului si fumam o tigare.
Pe curand!
Jurnalul unui consilier local – săptămâna 209
Acum 2 săptămâni
11 comentarii:
Felicitari, draga mea prietena! Felicitari tuturor celor care se intalnesc "la o cafea si o tigara" sambata dimineata! As fi vrut sa fiu cu voi, dar voi fi cu gandul si sufltetul!
Desi tu nu mai fumezi, vom fuma una si pentru tine! Stiu ca esti cu noi.
OK, am zambit...cu pofta la amintira uneia...offff! Apropos, care este povestea pozei ce te reprezinta? am tot vrut sa te intreb si am uitat. Imi place mult!
Imi cer scuze pt. MILIOANELE de greseli pe care le fac(ah cat ma enerveaza), dar tastatura mea are firul cam scurt, stau intr-o pozitie infecta ca sa scriu, si nu ating tastele cum trebie. vad intotdeauna prea tarziu, si am prostul obicei de a nu citi inainte de publica :)
In primul rand multumesc de invitatie la ciocolata. Imi doresc sa ne si intalnim la un moment dat si sa ne spunem toate povestile.
Nu trebuie sa iti ceri scuze pentru eventualele greseli. Nu forma e importanta ci continutul. Toti gresim si nu se supara nimeni.
Poza nu are o poveste. Eram trista cand am inceput acest blog. Eram monumentul tristetii. Am dat cautare pe google dupa "sad pictures", am intrat pe un site, am vazut-o si am spus asta e!
Era ca mine atunci, daca vrei. Eram alba la fata, nu iesisem din casa o luna de zile, parul meu e negru si e foarte trista. Trista dar demna in durerea ei.
Nu ma indur sa o schimb. Seamana cu mine cea de atunci si mi-e draga.
Poza este extrem de interesanta, nu o schimba, daca imi permiti sa-mi dau cu parerea. Asa, cum spui, este demna, si da, mi te inchipui asa!Si ce daca e trista?Cine e ala care nu ne da voie sa fim tristi? Si oare, nu evoluam de fapt prin suferinta si tristete? Nu asta este testul cel mai elocvent prin care dovedim cine suntm cu adevarat, din ce aluat suntem facuti? Este usor sa fi generos si bun, cand ai de unde, ai cu ce si pleznesti de fericire si implinire! Dar cati isi pastreaza demnitatea atunci cand sufera, cand sunt tristi?
da, si eu imi doresc sa ne intalnim, am tot felul de fantezii cu privirela momentul si locul in care se va petrece evenimentul. Stii, dupa ce ai publicat pe blogul tau descrierea (sau cum s-o numesc?)blogurilor noastre, Pascal a spus: I know where this is going! We are gonna meet this girl (he calls you a girl, not a woman :))either in Romania, or here somehow!Deci...e scris in stele, sper!!
Nimic nu e intamplator, nici eu nu cred in coincidente. Stiu ca ne vom intalni, nu stiu cand si cum, dar ne vom bea ciocolata impreuna. Asta e o promisiune.
Promit!;)
Buna, abia acum am aflat despre tine si crede-ma ca am inima cat un purice... Esti un om foarte, foarte puternic si sunt sigura ca motivatia de a fi astfel este la fel de mare. Tine-o tot asa si cu siguranta sufletelul tau cel urias si bun va creste pe zi ce trece... Felicitari!!!
are the bad girls going to write one of these days?
Trimiteți un comentariu