De sezon...

"Hacker -ului", cu drag...

Apreciez efortul deosebit pe care l-ai depus intr-o astfel de zi, in incercarea - de neinteles pentru mine - de a-mi face rau direct si indirect, lovind in alte persoane.
Faptul ca in loc sa te bucuri de o sarmaluta linistita si de o bucata de cozonac incerci sa-mi rastorni lumea virtuala, denota un lucru si anume, esti singur si trist.
Nu este neaparat vina mea ca ti se intampla asta, cel putin din cate stiu eu...
Am reusit - cu greu, trebuie sa recunosc acest lucru - sa "repar" tot ce tine de retelele de socializare, dar am reusit. Ai putea sa fii mandru de mine.
Totusi e ceva ce nu inteleg... Cum ai reusit sa-mi "mesteresti" telefonul... (am rezolvat si aceasta problema intre timp) Respectele mele pentru asta!
Vreau sa intelegi ca pe mine nu ma poti speria. Nu mai ai ce sa imi iei. Mi-ai luat deja totul...
Cu toata dragostea iti urez un Craciun fericit!

For my precious...

Isabella a murit, traiasca Isabella!

Sfarsit de toamna cu parfum de tristete si vise amanate. O seara rece cu amintiri dureroase. Viata de om amagit cu promisiuni desarte. Pecetea unui pacat greu pe fruntea brazdata de riduri adanci.
A pierdut timpul "miorlaind patetic" cum bine spunea un suflet. Au trecut ani in sir, ani in care credea cu tarie ca este in masura sa dea lectii de "supravietuire". Credea ca traieste, dar de fapt murise de mult...
Acum invata sa se iubeasca pentru a se putea ierta. Pleaca zambind trist sa se salveze, cu o speranta vaga in sufletul chinuit.
"Drum drept si lumina!" Asta obisnuia sa le spuna celorlalti, nestiind ca drumul il ratacise si lumina se stinsese, pentru ca mergea pe drumul spre nicaieri ascultand povesti despre totdeauna.
A pierdut cu eleganta, dar a castigat o victorie importanta. A invins clovnii!

Efectul umbrei

Pentru ca să existe frumuseţe a chipului, claritate a cuvântului, bunătate şi fermitate a caracterului e nevoie de umbră ca şi de lumină. Nu-şi sunt duşmance, ci mai degrabă se ţin prieteneşte de braţ, iar când lumina dispare, umbra păleşte la rândul ei.
Friedrich Nietzsche - Calatorul si umbra sa
 

Pentru inceput...

ce fac?

Gardul

Cand am fost aici era vara. Acum miroase a tristete si a singuratate. 

Nu mai stiu sa sar garduri. Voi astepta. Asta stiu sa fac cel mai bine.

Isabella va fi bine, totul e asa cum trebuie sa fie

Isabella deschise un ochi. Apoi pe celalalt. Simti o durere cumplita in ochiul stang. Inchise ochii incercand sa se dumireasca ce a lovit-o. Avea senzatia inspaimantatoare ca durerea creste cu fiecare secunda. Credea ca se va sfarama in mii de bucatele. Respira incet, cu teama. O durea atat de tare ca nu-si mai putea stapani lacrimile.
Cu greu cobori din pat si se indrepta catre baie. Apa rece ii facea bine. Se privi in oglinda.
-"Ce figura de Gelsomina plouata ai, fata draga!" Acum vorbea singura...
Se auzi miau de motan adormit.
-"Buna dimineata si tie! Ti-e foame?"
Simti cum scartaie ceva sub papucii ei. Cioburi? Isi aminti de oglinda sparta aseara si o trecu un fior rece pe sira spinarii.
Telefonul era imprastiat printre cioburi. E joi. Trebuie sa mearga la birou. Imposibil.
Atenta sa nu se taie, aduna ce mai ramasese din telefon si incerca sa-l faca sa functioneze. Trebuia sa sune la birou si sa spuna ca nu se va duce.
-"Unde dracu e cartela?" Undeva sub gramada asta de cioburi...
Oglinda sparta... Mama ei ii spusese ca o oglinda sparta inseamna sapte ani de ghinion. Aiurea! A avut deja parte de cei sapte ani de ghinion, in avans.
Un telefon scurt la birou. Doua zile din concediul ramas de anul trecut. Doua zile de stat acasa si de uitat pe pereti. E cel mai mic dintre rele. N-ar putea sa mearga asa plansa la birou. Daca ar simti cat e de vulnerabila in clipa asta, ar sfasia-o haita de lupi.
Privi in jurul ei si se simti atat de amarata, ca ii venea sa-si planga de mila. Trebuia sa inceapa de undeva, dar nu stia exact de unde... Poate ca ar trebui sa stranga cioburile mai intai... Sau poate nu trebuie sa faca nimic... 

O durere sfasietoare si senzatia ca se va dezintegra in orice clipa a lovit-o in plin. In casa mirosea a tristete si a singuratate. Inima ei speriata batea din ce in ce mai incet in timp ce storuri negre se lasau incet peste sufletul Isabellei.

Isabella in continuare se simte bine, ii e doar frig...

Pe masa o astepta telefonul pe care il uitase dimineata. Niciun apel pierdut.
Se aseza pe scaun. Simtea nevoia sa bea ceva. In casa era o sticla de tequila primita cadou de Craciun, dar nu stia exact unde o pusese. Incepu sa o caute cu inversunare. Era in biblioteca, Dumnezeu stie ce-a fost in mintea ei cand a pus-o acolo... Lua o gura direct din sticla si lichidul - mai tare decat isi amintea ea - ii arse gatul. Inca o gura si lumea parea mai roz. Se simtea mai bine chiar daca era constienta de durerea de cap de maine dimineata. Ce mai conta? Isi aprinse o tigare si trase adanc fumul in piept.
Telefonul tacut statea in fata ei, pe masa. Isabella il ridica si il arunca fix in oglinda din fata ei. O multime de cioburi s-au imprastiat in toata camera si tot ce a mai stiut sa faca a fost sa rada. Din tot sufletul. Asa cum nu o mai facuse de multa vreme.

Isabella se simte bine, e doar obosita...

"Nu mai pot!" Cum sa imi scot cuvintele astea din cap? - se intreba iritata, Isabella. Ma urmaresc peste tot de o saptamana. Le aud in somn, le respir, le simt... Am luat-o razna...
In noptile ei reci si mai negre ca moartea, Isabella isi asemuise de multe ori sufletul cu un catel de pripas. Unul din acei maidanezi pe care nu-i vrea nimeni. Nu sunt nici frumosi, nici de rasa, ce sa faci cu ei? Nimeni nu se opreste sa priveasca in ochii lor calzi si sa vada mai departe, pana in sufletul lor...
Asocierea aceasta, insa,  nu se potrivea cu ceea ce vedeau oamenii din jurul ei. Pentru ei era mai degraba un pitbull. Masca ei perfecta ascundea sufletul liber si rebel. In timp invatase sa se poarte ca mortii vii din jurul ei, sa traiasca in aparenta dupa regulile lor, dar constatase cu surprindere ca nu era bine nici asa. Obosise sa se mai prefaca, iar acum simtea ca nu mai poate. Da. Femeia puternica se declara infranta.
Se indrepta tacuta spre casa. Era ingrozitor de frig si ningea iar. Isabella ura din tot sufletul iarna. Iarna aceea rece, urata, umeda, plictisitoare si rea. O pandea in fiecare zi la geam si la usa. O scotea din minti si, din pacate, tot ce putea face, era sa se inchida intre patru pereti...

De pe drum...

Every day an endless dream of cigarettes and magazines.
Well i'm on the road...

Inadaptatul

Joi spre nicaieri

Inca din zorii zilei ma aflu la post. Cunosc perfect itinerariul si nu ma abat de la el. In fiecare zi acelasi lucru. In fiecare zi imi pun niste masti, cate una pentru fiecare situatie in care ma aflu. Cand sa mai fiu eu? Ce mai inseamna sa fiu eu? Pana la urma, cine naiba sunt eu?
In aceasta dimineata cerul avea o nuanta cenusie si vantul, care intregea acest peisaj, facea ca totul sa capete un aspect dezolant. De undeva, peste orasul parasit venea o vaga urma de soare, de o stranie culoare galben-verzuie, cu aspect de cadavru uitat pe marginea drumului.
Am mai uitat sa traiesc o vara. Am mai incercat sa ma prefac ca totul e asa cum trebuie sa fie. Am facut mereu aceleasi greseli si le-am justificat cu nume de vise. Mi-am spus mereu aceleasi minciuni si le-am numit dorinte. Am visat mereu cu ochii larg deschisi pana mi-au sangerat. Am obosit si vreau sa-i inchid, sa visez si eu ca toti ceilalti.
De asta m-am temut intotdeauna. Daca inchid ochii, vin clovnii si ma tem ca voi pleca cu ei spre nicaieri...

Lunea la corporatisti

Se ia o persoana fara a se identifica in timp sau in spatiu. Barbat sau femeie, nu conteaza, corporatist sa fie.
Vineri il/o recunosti dupa gradul de cadere a fetei pe masura ce se apropie sfarsitul programului. In timp ce eu ma bucur ca vine weekend -ul, persoana in cauza devine din ce in mai nervoasa si cauta pretexte pentru a mai ramane la birou. In vreme ce eu "rup poarta" cu veselia specifica zilelor de 15 iunie din copilarie ;), corporatistul/a ramane trist in usa cu o cana de cafea aproape goala in mana.
Trece si weekend -ul si vine lunea. Dimineata zgribuliti, cu canile de cafea in maini facem analiza zilelor ce au trecut, la o tigare. Persoana analizata in acest text vine in ultima clipa cu ochii umflati de plans - ea, de alcool - el. Trantesc un salut din varful buzelor si trec ca furtuna pe langa noi starnind valuri de ras sau mila, care ce-l lasa inima... In cinci minute suna telefoanele si curg email- urile cerand situatii cu termen de rezolvare ieri. Asta e razbunarea lor patetica.
In prima faza ma enervez si ma intreb ce matraguna o fi mancat persoana la micul dejun. Pe urma ma uit mai bine la ochii injectati si umflati ca doi viezuri si imi dau seama ca eu sunt proasta in ecuatia asta.
Eu vin de acasa vesela si nu neaparat odihnita, dar cu sufletul lnistit. M-am vazut cu prietenii si am exploatat la maximum cele doua zile si jumatate libere. El/ea in schimb, au masurat la pas intreaga locuinta, au studiat fiecare gaura din tavan, au socializat pe facebook cu altii asemenea lor, si si-au inecat singuratatea intr-o sticla de vin. De firma, evident! S-au maritat/ insurat cu un cont in banca, dar sunt saraci lipiti pentru ca nu au nici macar un prieten. Conduc masini scumpe, dar sunt singuri in ele si isi umplu siguratatea scarpinandu-se in nas. Dorm in paturi de firma, dar isi plang singuratatea in asternuturi cat salariul meu pe o luna. Contul cu care au oficializat relatia ii inseala pe la toate colturile si-i lasa singuri ori de cate ori au prilejul. Nu-si fac probleme ca ar putea face si ei la fel. I-au inchis in colivii de aur si au aruncat de mult cheia.
Imi dau seama, cum spuneam, ca eu sunt proasta si zambesc in nasul persoanei. Imi bate crivatul in buzunare, mai carpesc cate ceva ca sa pot darui carti oamenilor pe care ii iubesc, imi ramane prea multa luna pana la salariul viitor, dar sunt fericita.
Ce caut printre corporatisti? Nu stiu inca, dar ma distrez grozav!
Sa aveti o saptamana minunata!

My darkest nightmare

La ce sunt buni prietenii? Sa te sperie de sa te ia dracu', cum altfel? Un foarte vechi si bun prieten, care stie ce cosmar imi bantuie noptile de cand ma stiu, a gasit de cuviinta sa imi trimita un email cu ceea ce veti vedea mai jos.

Reclama este senzationala, daca e sa judec obiectiv, doar ca nu ma asteptam sa vad tot pachetul :(

Enjoy!

Herbaria "Fears" (60 sec.) Client: Herbaria Product: Herbaria Calming tea Agency: Jung von Matt / Neckar

Posibil

"Imposibilul meu e posibilul..." 

Constantin Noica - Jurnalul de idei