volevo dirti che ti amo

Povestea a continuat asa...

Dorinta indeplinita

O clipa de neatentie la birou si ai tendoanele strivite. Nu oricum si nu oriunde, ci la mana dreapta. Totusi e buna la ceva durerea cumplita pe care o simti la fiecare miscare. Iti abate gandul de la durerea pe care o simti in sufletul tau gol. Privesti ca hipnotizata la fasa elastica si iti dai seama ca mai e un pic pana la Craciun. Va trebui sa gatesti pentru un pluton de oameni. Cu mana aia care doare ca dracu... 

In clipa aceea te loveste un gand pierdut intr-o mare de aiureli care-ti umbla prin cap. Mos Craciun trebuie sa iti aduca marea dragoste. Si fara sa te gandesti unde te afli, incepi sa razi. Din tot sufletul. Pana iti dau lacrimile. Oamenii te privesc intrigati. Esti in autobuz. Asa, si? De mult n-ai mai ras asa. Noroc ca trebuie sa cobori. Te impiedici si cazi, continuand sa razi in hohote. Te ridici si iti aranjezi tinuta, nu de alta dar te intalnesti cu prietena ta si o sa creada ca ti-ai pierdut mintile. 

Iat-o! E toata numai un zambet. Va imbratisati si va asezati in zona fumatori a cafenelei. Incepeti "sesiunea de comunicari". Va intoxicati cu fum si cafea si viata pare mai frumoasa. Ii spui tot ce ai pe suflet si simti cum umarul ei mic si fragil, ridica un pic din povara pe care o duci. 

La dracu! Sufla vantul a pustiu prin viata ta! Evident, ti se rupe sufletul de mila ta si simti cum incep sa iti curga lacrimile. Te scuzi politicos si te indrepti spre toaleta. Iti speli fata si iti privesti reflexia din oglinda. Te strambi la ea si capeti o strambatura identica din partea cealalta. Lacrimile curg. Ce dracu, femeie? Mai devreme radeai in hohote. Iti aranjezi din nou tinuta si te indrepti incet spre masa. Ca sa ajungi la ea, treci prin fata unui magazin. Pentru o clipa simti ceva greu de definit. Ceva ca atingerea unui inger. Eziti, privesti in jurul tau si iti spui ca daca o tii tot asa, sigur o iei razna. 

Nici nu banuiesti ca Mos Craciun s-a tinut de cuvant. Tocmai ai trecut pe langa marea dragoste, dar inca nu stii. Vei afla peste trei ore...

Dorinta

Te trezesti dimineata, singur ca un caine de pripas, intrebandu-te unde dracu ai gresit. Ce anume din tot ce ai facut nu este in regula si de ce nimic de tot ce ti-ai dorit nu se intampla...
Te doare capul de innebunesti pentru ca ai baut. Aprinzi o tigare cu gust funebru si iei o gura de cafea rece si amara ca sufletul tau. Te uiti cu mila la bradul rebegit din coltul casei si te intrebi inca o data, la ce bun... Sub el, ca de obicei, nu e niciun cadou. Pe Mos Craciun nu-l mai astepti de multa vreme... Astazi insa, bradul acela singur si trist ca tine, straluceste intr-un mod ciudat. Un gand tampit isi face loc in mintea ta si incerci sa il alungi repede. Revine cu o insistenta demna de o cauza mai buna. Si ce-ar fi daca? Ba nu! Lucrurile bune sunt ca moartea. Li se intampla intotdeauna celorlalti.
Si totusi... Ce ai avea de pierdut? Ai pierdut deja totul. Iti torni un pahar de whiskey, inchizi ochii si te trezesti dorindu-ti. Na, ca ai spus-o! Cuvintele se materializeaza intr-un fel ciudat. Suna a disperare amestecata cu un strop de speranta, intr-un pahar cu lacrimi. Combinatia perfecta. Te umfla rasul si te bucuri ca nu a auzit nimeni ce prostie ai scos pe gura. La dracu! Suna vantul a pustiu in viata ta si tie iti arde de prostii.

Low Deep T - Casablanca

Asculta mai multe audio soundtrack

De toamna

Si spui ca ai uitat cand ti s-au furat lacrimile? Cand ai avut timp? Deja s-a facut niciodata? In ce masori intensitatea viselor? Dar a durerii lor? Unde-ti sunt ochii? Unde sunt eu? Cum imparti la doi? Cum faci sa fie echitabil? La ce te uiti cand deschizi ochii? Mai stii sa respiri? Unde sunt urmele de ruj de pe cana? Cui sa intind tigarea dupa ce o aprind? De cate ori crezi ca se poate muri? Ce culoare mai au stelele? Incotro se indreapta umbrele? Ale cui sunt urmele pasilor? Pentru cine bate vantul? Cand? Unde? De ce? Niciodata. Nicaieri. Ploaie. Chitara. Trist. Suflet care doare. E inca viu...Speranta... O noua zi.

Isabella si cele trei ore

A trait asa o vreme. Reusea sa fure cate trei ore din cand in cand. Dimineata, cand orasul casca si se freca somnoros la ochi, Isabella strangea cu grija cioburile de vise si le prefacea in amintiri calde pentru nopti reci. Uneori ea era multumita. Nu se amagea numind-o fericire. Zambea. Trist, dar zambea. Cu toate acestea, intr-o noua dimineata s-a trezit brusc din vis si a cautat disperata soarele. Nu mai era acolo. Plecase de ceva timp, dar ea nu remarcase acest lucru. Fusese ocupata sa traiasca cele trei ore. Ca de obicei, lumea i s-a prabusit in cap, inima i s-a facut mica, s-a ascuns intr-un colt de suflet si o lacrima fierbinte a alunecat pe obrazul ei. Intunericul o grabea spre nimic si a strigat de nu s-a auzit. In ce se transformase oare? Cum a putut sa fie atat de oarba si sa nu vada ca soarele a plecat? Era frig si intuneric de multa vreme. Cum de nu vazuse asta? Probabil s-a intamplat atunci cand a stat langa nicaieri si l-a ascultat vorbindu-i despre totdeauna. Da. Asa a fost. Atunci a plecat soarele. In timp ce ea vindea suflet pentru a-si hrani inima. Ramasese singura. Ceva era in neregula parca, dar nu avea pe cine sa intrebe. Abia atunci a inteles. Traise visul altcuiva.

Dincolo de imaginatie

Dincolo de imaginatie esti tot ce vrei sa fii. Total diferit de cine esti in viata de zi cu zi. Esti remarcabil, unic, irepetabil.

"- Esti subiectiva.

 - Da. Sunt. Mereu voi fi. Sunt si mandra. De tine."

Stiu ca firesc ar fi sa vorbesc despre carte. Mie mi-a placut. Despre omul din spatele acestei carti am vorbit aici. Este omul alaturi de care ca de obicei, umar langa umar,  in seara de 18 martie ascultam cu ochii in lacrimi o femeie remarcabila cantand despre prietena ei.

Daca doua femei pot fi prietene in felul acesta, lumea devine un loc mai bun. Dincolo de orice imaginatie se afla comoara din noi.

Cartea si omul din spatele cartii se pot gasi aici sau aici.