sâmbătă, 7 februarie 2009

Despre mine intr-o sambata dimineata

A mai trecut o saptamana din viata mea. Ce am facut saptamana trecuta? In fiecare zi am fost constiincioasa la birou. Eu imi vand timpul pe bani, ei se fac ca ma platesc.
In fiecare zi, timp de noua ore stau la un birou undeva in centrul Bucurestiului. Nu stau. Lucrez. Vorbesc zilnic la telefon cu oameni pe care nu ii cunosc si pe care nu vreau sa ii cunosc. Le vand lucruri care le sunt necesare sau nu. Discut cu oameni nemultumiti care au uitat sa zambeasca, au uitat sa simta, au uitat sa viseze. Vad oameni incrancenati a caror singura ratiune de a fi sunt banii, partea materiala a vietii. Cu unii dintre ei relationez chiar daca nu imi doresc asta. Fac zilnic lucruri pe care nu vreau sa le fac, dar trebuie sa le fac. Vad lucruri care ma dor, aud lucruri ingrozitoare, sunt incarcata cu probleme care nu sunt ale mele. Incerc sa ma rup de aceste lucruri, incerc sa le las in urma mea in drumul catre casa, dar nu reusesc mereu si atunci demonii celorlalti se amesteca cu ai mei si nu lasa sa dorm, nu ma lasa sa visez.
De ce nu ne mai incape orasul acesta pe toti? De ce uit ca suntem toti egali in ultima clipa indiferent ce am fost sau ce functii importante am detinut? De ce uit ca toti plecam la un moment dat de aici asa cum am venit? Ce iau cu mine dincolo? Iau energiile pe care le-am creat.
Cred ca zambetul exorcizeaza raul din mine, pentru ca raul in stare pura exista. De ce ma cred desteapta si de unde stiu eu asta? Pentru ca cea mai mare realizare a raului a fost cand ne-a facut sa credem ca el nu exista.
Cred ca trebuie sa gasesc echilibrul pierdut. Trebuie sa gasesc ceva frumos in tot, oricat de urat ar fi. Trebuie sa gasesc ceva bun in tot, oricat de rau ar fi. Trebuie sa gasesc fericirea in mine.
Cat sunt de fericita? Ma intreb in fiecare zi si ma incred in ceea ce am deja. Nu cer de la altii, am deja totul. Nu judec ca sa nu fiu judecata. Intotdeauna sunt factori care determina dezechibrul celor din jurul meu. Factori pe care nu ii cunosc si care nu ma privesc. Si eu gresesc si nu imi place sa fiu judecata. Sunt greselile mele pe care mi le asum si pentru care imi cer iertare. Imi merge rau nu pentru ca imi vrea neaparat cineva raul, ci pentru ca eu atrag raul uneori. Am observat ca atunci cand imi doresc putin, primesc mult si cand renunt sa imi doresc, primesc totul. Totul se misca, totul se schimba, important e sa nu raman blocata, sa nu ma opun.
De ce am blog? De asta am blog. Ca sa spun tot ce imi trece prin minte. Ca sa imi pastreze gandurile. Ca sa ma bucur de libertate. Libertatea de a simti, de a spune, de a iubi, de a fi asa cum vreau eu sa fiu.
Nu voi spune in final ca va doresc un week-end placut pentru ca altceva va doresc. Va doresc iubire, intelepciune si zambete. Va doresc sa ii iubiti pe cei de langa voi asa cum vreti sa fiti voi iubiti. Va doresc intelepciunea de a nu mai pune mana pe piatra atunci cand cei de langa voi gresesc. Va doresc zambet.
Priviti-va in oglinda cand zambiti, faceti acest exercitiu, nu costa nimic. Nu-i asa ca sunteti frumosi?
Inca mai cred in oameni. Poate ca sunt nebuna, dar zambesc si sunt frumoasa, iubesc si primesc inapoi dragoste neconditionata, sunt inteleapta si mi-am gasit linistea.
Nu sunt modesta, numai oamenii mediocri sunt modesti. Zambesti, sau mi se pare mie?
Am inceput gri si am incheiat verde. Verde este culoarea sperantei. Speranta nu moare niciodata. Sa fiti iubiti!

3 comentarii:

copper spunea...

You have a chalenge on my blog. Leapsa!!

georgi_claudia spunea...

Inteleg cum trebuie sa te simti...apasator! dealtfel acest post m-a ravasit. Draga mea, trebuie sa inveti sa inchizi usa aceea prin care demonii altora vin sa te tortureze. Nu suntem mai buni, doar pentru ca intram in jocul nebun al altor oameni, in acest cerc vicios prin care prelua necazurile lor, ne consumam, dar nu ajutam in felul acesta pe nimeni, si mai ales, cu siguranta nu ne ajutam pe noi insine. trebuie sa fi foarte atenta si sa ajuti pe cei ce vor sa fie ajutati!! Este foarte important! Numai asa poti face ceva constructiv si ajungi la un rezultat pozitiv. Sunt destui oameni care se complac in situatia de victima si au nevoie numai de o spinare pe care sa o impovareze cu problemele lor, si o ureche care sa-i asculte. Tu te agiti, vii cu solutii, le propui iesiri din sitatia proasta, si pe ei nu-i intereseaza, caci defapt, vor sa stea acolo unde sunt,doar spun ca vor ajutor.Pentru astfel de oameni trebuie sa inchizi usa sentimentelor si sa nu lasi nici un strop de energie sa plece din tine pentru astfel de oameni. Este esential!Eu m-am consumat ca o lumanare ani intregi, fiind inconjurata NUMAI de astfel de oameni (caci eram asa de usor de "supt"-ma refer la energie, evident!). Abea de curand am invatat aceasta lectie! Inca mai am scapari, dar merg inainte pe calea asta. Sunt o persoana foarte ajutatoare, nu-mi trebuie multe motive ca sa sar in ajutorul cuiva, dar cu conditia ca persoana respectiva sa coopereze si sa vrea sa fie ajutata! da, numai oamenii mediocri si prosti sunt modesti! daca tu nu-ti afirmi calitatile, mos Craciun nu o s-a faca also!Pace!

good girls go to heaven bad girls go everywhere spunea...

@copper. Am luat leapsa si am dat-o la randul meu mai departe.
@georgi_claudia. Crede-ma ca simt toate aceste lucruri si mi-am propus sa nu mai fac pe psihologul de serviciu, dar uneori imi scapa lucrurile de sub control si atunci ma incarc cu problemele altora, care vorba ta, nici macar nu vor sa fie ajutati.
Noroc ca gasesc mereu resurse sa gasesc lucruri bune si frumoase si sa trec mai departe zambind. Nu poti ajuta pe cineva cu forta. Trebuie sa se ajute singur. Ii dai undita si il inveti sa pescuiasca. E tot ce poti face.
Numai bine, dragii mei!