miercuri, 11 februarie 2009

Fara titlu

Azi nu am titlu. Nu pentru ca nu am inspiratie, ci pentru ca nu vreau un titlu pentru ceea ce va voi spune azi.
Daca privesti cu atentie fotografia, vei vedea un muzician care alege sa isi apere violoncelul de ploaie in loc sa foloseasca umbrela pentru a-si adaposti augusta-i persoana.
Asa ma simt azi. Stau in ploaie si tin umbrela deasupra ideilor si principiilor mele, le apar cu strasnicie de orice ar putea sa le afecteze din exterior.
Exista o multime de lucruri care incearca de cateva zile sa imi strice echilibrul, sa strice acordul creat intre mine si mine. Un lucru e cert in toata nebunia asta din jurul meu, nimic nu ma va afecta.
Voi repeta lucruri pe care le-am spus si sambata in speranta ca ma voi face inteleasa macar de data aceasta.
Unii oameni se incapataneaza sa existe si atat, cu o incapatanare demna de o cauza mai buna. Nu fac nimic pentru a "deveni".
Nu agresez pe nimeni si nu ma cert. Daca mi se intampla lucruri mai putin bune acum, nu inseamna ca neaparat cineva imi vrea raul. Nu imi pierd vremea lamentandu-ma si cautand vinovati, voi cauta solutii.
Nu cer nimic nimanui. Am deja totul. Spuneam recent ca fac parte din categoria celor mai bogate femei din lume pentru ca iubesc si sunt iubita, pentru ca am o fiica extraordinara si pentru ca am prieteni.
Nu cer mult de la viata, dau tot ca sa pot primi totul. Actionez dupa principiul "dreptul tau de a face ce vrei, se sfarseste acolo unde incepe dreptul meu de a nu fi deranjata".
Am facut si eu de-a lungul timpului lucruri de care nu sunt mandra, dar am platit pentru ele.
Nu este treaba mea sa rezolv problemele celor incapabili sa isi asume responsabilitati. Nu sunt eu in masura sa fac asta, este o problema ce se rezolva intre ei si constiinta lor, daca au una...
Nu voi ezita sa ma apar daca este cazul. A fi un bun crestin nu inseamna sa fii tampit! Nu voi intoarce obrazul la nesfarsit si nu ma voi risipi purtand razboaie care nu sunt ale mele. Eu le-am purtat pe ale mele si am iesit invingatoare.
Nu vreau sa mai incep propozitiile cu NU. NU este urat si atrage la randul sau un lung sir de NU.
Ma incred in instinctele mele, in principiile si ideile mele, actionez asa cum stiu eu, iubesc asa cum stiu eu, imi cresc copilul asa cum stiu eu, imi apar prietenii si ii ajut asa cum stiu eu. Am incredere in mine si in oamenii pe care ii iubesc. Tin totul sub umbrela mea, chiar daca asta inseamna sa stau eu in ploaie.
Nici eu nu stau in ploaie, deasupra mea, deasupra noastra de fapt, cineva tine intotdeauna o umbrela deschisa.
So, let me be!

5 comentarii:

Little Miss Sunset spunea...

vine o vreme in care trebuie sa spui stop, altfel dispare granita dintre problemele tale si ale celorlalti.
acum nu stiu daca sa ma bucur ca am fost plecata sau nu, ca imi luam si leapsa asta.

good girls go to heaven bad girls go everywhere spunea...

@Little Miss Sunset
Singura leapsa care te astepta era cea de pe blog, de care te-ai achitat onorabil printr-un exercitiu de sinceritate.
Granita de care vorbesti am invatat sa o apar cu strasnicie si sa nu ma mai risipesc cautand raspunsuri la probleme care nu sunt ale mele. Daca cineva nu intelege, fac ce a facut tata, imi iau calul si plec :). De aceea sunt in concediu trei zile.

georgi_claudia spunea...

Nici nu exista alt fel de a trai!

good girls go to heaven bad girls go everywhere spunea...

@georgi_claudia
Ba da, draga mea prietena. Din nefericire exista si alt mod de a-ti duce zilele. Te hranesti cu zilele altuia si daca nu ai o viata a ta, incerci sa o furi pe a altuia, il incarci cu probleme, il zapacesti de cap si nu-l lasi sa traiasca. De astfel de specimene incerc sa scap. Vreau sa fac psihologia dar nu am o diploma de licenta inca. Macar sa le iau banii daca tot ma innebunesc, nu?
Pana atunci insa, trebuie sa mai astepte. Daca ii e foame cuiva nu-i prepari un peste, ii dai o undita si il inveti sa pescuiasca.

georgi_claudia spunea...

HAHAHA! sigur, ia-le banii!!! ah, scorpioanca din tine, vesnic practica! dar e bine asa, si mama m-a crescut mai mult singura, ai mei au divortat cand eu aveam 12 ani, si tata a inteles sa divorteze si de mine, nu numai de mama, iar daca mama nu ar fi fost o fire practica, ne mancau cainii, cum zice romanul.