vineri, 12 decembrie 2008

O seara la mine acasa

E o nebunie cum trece timpul!
Nu stiu cand s-a facut vineri. In fiecare zi a saptamanii ma trezesc si plec incrancenata catre locul unde am ales sa imi vand timpul pentru bani. In fiecare zi ma lupt. Cu oameni, cu intamplari, cu provocari, cu lipsuri. Ajung acasa prafuita, obosita, uneori trista si incerc sa fac ceva ce imi place in putinul timp ramas.
Eu fac parte din categoria "fericitilor" care beneficiaza de transportul in comun. Exista totusi un avantaj aici. Esti blocat in trafic, cobori la prima statie si... scapa cine poate. :)

Uneori ajung repede acasa, asa ca azi. Ce poti sa faci intr-un apartament de bloc? In primul rand inchid repede usa in urma mea si las afara tot ce a fost rau si urat. Ma intampina Misu, motanul. E fericit ca ma vede si ca sigur o sa ii umplu castronul cu ceva bun. De obicei Ortansa doarme cand ajung eu acasa si incerc sa nu scap totul din mana, insa de fiecare data, invariabil trantesc ceva. Sorry, I did it again!
Imi iau tigarile si cana de cafea si ma asez in fata computerului. Ascult muzica de obicei ca sa umplu cumva linistea din casa. Azi e zi de oldies.

Am crescut cu muzica anilor '50-'60. Era o adevarata placere sa ii privesc pe parintii mei, foarte tineri si frumosi pe vremea aceea, in timp ce cautau printre zecile de discuri de vinil pe care le cumparasera cu mari sacrificii. Gaseau cate o melodie care le spunea ceva numai lor, o poveste scrisa cu mult timp inainte de a aparea eu, si in ochii lor stralucea ceva. Isi zambeau si ochii lor spuneau cuvinte nerostite. Uneori dansau si imi amintesc cum se tineau in brate, parul negru si ochii stralucitori ai mamei, rasul tatalui meu... Pe urma se asezau langa mine pe canapeaua din sufragerie si imi vorbeau despre toti acei oameni minunati, ale caror voci extraordinare umpleau casa noastra. Stateam si ascultam vrajita fiecare cuvant al lor si imi intipaream in suflet momentele acelea minunate, pe care le asociam unei anumite melodii, unui anume cantaret.
In seara aceasta am gasit intamplator o melodie pe care nu o uitasem, dar o ratacisem undeva in gand.




Parintii mei s-au iubit intr-un fel extraordinar. Au fost binecuvantati cu o iubire mare si frumoasa.
Realitatea e ca mi-e dor de ei si mai presus de orice, mi-e dor de mama. Acum cinci ani a plecat dintre noi. S-a mutat intr-o stea, asa cum spunea un alt mare om plecat si el acum. O vad cu ochii mintii asa cum era atunci. Frumoasa, cu ochii ei verzi, cu fata alba incadrata de parul lung si negru. Mi-e dor de femeia extraordinara care a fost mama.
Melodia care mi-a amintit de ea s-a sfarsit. Zambesc. E o seara frumoasa si linistita.
Daca v-a placut la mine acasa, va mai poftesc si altadata...

2 comentarii:

georgi_claudia spunea...

Foarte frumos...foarte duios! Ai tu un dar sa dai un sentiment de intimitate confortabila. Cafea si tigari...mmmm....doamne cat am fost de dependenta. Nu am crezut ca ma voi putea lasa vreodata! marele meu viciu! Tigarile! Si totusi, cand am stiut ca suntem doi intr-un singur trup, i-am facut o promisiune, si desi a fost crancen, CRANCEN!!...m-am lasat. Platesc si azi polita "renuntarii", chiar daca renunti la ceva ce-ti face rau. In timpul sarcinii, si datorita renuntarii la fumat, m-am ingrasat 35 kg...da,da, ai citit bine! si l-em pastrat pe toate pana in ziua de azi. Cat despre parintii tai...as fi vrut ca si parintii mei sa aiba parte de asa o iubire frumoasa!

Nina spunea...

Frumoase amintiri, pe care intr-un fel sau altul le avem cu totii. Tin minte ca noi aveam numai discuri de vinil dar nu aveam pick-up. Abia dupa o vreme au avut bani si de aparat, pentru a le putea asculta.