Iarna mamii ei de viata...

E lunga, e murdara si e prea multa. Iarna asta ma aduce in pragul nebuniei. Incep sa imi pierd rabdarea si o iau razna. N-a mai ramas nicio bucatica din omul rational pe care il stiam.
Astept cu nerabdare ziua de sambata. Imi place ziua asta. E un fel de "no man's land" intre vineri si duminica. E ziua in care poti sa faci tot ce vrei. Dar poti? Nu poti! E afara, e peste tot! E rece si urata. E murdara si plictisitoare. E in oasele mele batrane si obosite. E in mintea mea. Mi s-a lipit de retina. O aud, o simt, ma pandeste la geam si la usa. Ma scoate din minti. Imi urlu frustrarile captiva intre patru pereti. Vreau soare, vreau sa ma topesc de caldura.
Fumez o tigare cu gust funebru, beau o cafea care s-a racit pana am ajuns cu ea in camera cealalta, mi-a inghetat sufletul si am nervi. Nervi de om luat ostatic de prea multa vreme.
S-a instalat in mine o stare greu de descris in cuvinte, stare ce ma aduce in pragul nebuniei. De parca nu era suficient, durerea a devenit o parte din mine. Ma doare tot. Medicul spune: "e de la vreme, n-ai ce sa-i faci...". Injur gros si imi cer scuze. Motanul ma priveste dezaprobator. Mai aprind o tigare. Inchid ochii si incerc sa visez. N-am la ce sa visez...

Azi nu!

"Ma simt de parca s-ar fi anuntat un concurs de tras suturi in cur, iar eu nu am decat un singur picior..."

Stephen King

Fariseilor, cu drag...

Fariseu - conform dictionarului explicativ al limbii romane:
1. membru al unei grupări politico-religioase la vechii evrei, care reprezenta interesele populației orășenești înstărite și care se caracteriza prin formalism exagerat în respectarea ritualului religios.
2. fățarnic, ipocrit, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean.

Un pacat de neiertat, alaturi de mandrie este judecarea semenilor, etichetarea lor, netinand seama de factorii care pot determina dezechilibrul celor din jur. Dumnezeu e doar la un suflet distanta. Drum drept si lumina in suflet sa aveti, dragii mei!

Leila

Am tot vorbit in ultima vreme despre oamenii de langa noi. Mai buni sau mai rai, crestini sau nu, lasi sau curajosi, altruisti sau egoisti, constienti de scanteia divina din ei sau nu.
Azi vorbim despre Leila. La cateva sute de kilometri distanta de mine, traieste o femeie frumoasa pe care o cunosc de treizeci de ani. Am visat impreuna, am facut planuri de viitor si promisiuni pe nu le-am tinut si, am plecat amandoua in viata cu sufletele pline de speranta.
Nu ne-am mai vazut de cincisprezece ani. Ea a ramas la malul marii. Pazeste in continuare, cu sfintenie, visele unor copile. Vorbim la telefon. Ne spunem una alteia durerile si ne bucuram de amintiri frumoase. Fata cu nume de poveste citeste Coranul. Eu, Biblia. Cu toate acestea, ma suna sa imi ureze "Craciun fericit" si ma saluta in prima zi de Paste cu cel mai sincer "Hristos a Inviat" pe care l-am auzit vreodata. Construim in continuare castele de nisip in care nu vom locui niciodata. In fiecare primavara facem planuri si visam la vacantele de altadata din Mangalia copilariei noastre.
Pentru noi timpul a stat in loc. In golful nostru si acum stau cele doua fete intinse in nisip, cu ochii in lacrimi, privind cerul plin de stele. Turcoaica cu ochi verzi plange o iubire interzisa. Cealalta fata plange a neputinta. Niciuna nu stie ca a doua zi vor pleca in directii diferite. Vor avea intotdeauna marea. Nimeni nu le poate lua asta.
Cu bine, draga mea prietena! Poate vara viitoare...

Despre nimic

Stau si ma zgaiesc la monitor de minute bune. Am ajuns aici ca in transa, cu tigarile si cafeaua dupa mine, incercand sa gasesc ceva de facut. Am vazut tastatura si ma mananca degetele, numai ca mi se invarte mintea in cerc si nu stiu despre ce sa scriu...
As spune o mie de lucruri, as face vreo suta, as pleca de sa nu ma vad si as vorbi de sa nu ma aud. Sufletul meu are intalnire cu singuratatea si n-as vrea sa-l deranjez. Mintea mea alearga peste tot si nicaieri. Ce fac aici? Am venit sa vorbesc despre nimic. Am venit sa urlu a neputinta, dar nu stiu la cine...
Realitatea e ca ma doare tot si am obosit sa zbor cu o singura aripa. Pe cine incerc sa mint? Sunt trista ca o inmormantare de sinucigas, sunt leftera ca o pusculita de copil sarac si singura ca un catel de pripas. Un singur lucru mi-a ramas. Libertatea. Pe asta nu mi-o poate lua nimeni si, asa cum am mai spus-o si altadata, o port ca pe catuse. Catusele stralucesc in soare si iau ochii tuturor, inclusiv mie...
Atat in seara asta... Daca v-au placut bufonii, mai poftiti si altadata...

Trei ore

Isabella traise toata viata alaturi de flacari. Pentru prima oara era in mijlocul lor. Se risipea in fasii de azur si stia ca e suficient de buna si de frumoasa pentru a face o nebunie. A daramat zidurile, i-a intins mana si el a simtit ca e binevenit. Si-au daruit unul altuia luceferii si luna si au stralucit impreuna in ceasul cel mai intunecat al noptii, cel dinaintea rasaritului de soare.
In timp ce ea ii veghea visele, un gand dur si halucinant a invadat mintea Isabellei. Realitatea ei draga i se prabusea in cap. S-a ridicat usor, si-a strans cu grija cioburile de lumina si a inteles. La jumatatea drumului s-a intors spre el simtind o durere aproape placuta. Cea mai cuminte femeie din lume a zambit trist si a pornit mai departe, fara furie si fara amaraciune, intr-o lume noua, despre care nu stia mai nimic.
Soarele crud al diminetii i-a spus morocanos "mneata!" si Isabella a zambit din nou. Trecuse atata timp fara sa se intample nimic si, deodata, cand obosise sa mai astepte si renuntase resemnata, a primit mai mult decat a visat.

Motanul Misu - partea a II-a

Uite-asa, ca sa-i fac in ciuda lui Ion Cristoiu, care spunea la un moment dat ca bloggerii posteaza poze cu pisici si vorbesc despre ciorba de burta pe care au mancat-o ieri, astazi o sa vorbim despre motanul meu, care implineste 13 ani.

Ca este membru de familie cu drepturi depline si ca ne-a dresat perfect in tot acest timp, nu mai e nevoie sa spun. Prietenii nostri stiu de ce! Facem totul cu el, pentru el, doar pentru ca adevaratul stapan al casei sa fie multumit.

Cand ajungi acasa, te asteapta la usa si te priveste cu ochi mari. In functie de ce nemultumiri are, te pune la curent cu ce s-a intamplat in lipsa ta: castronul e gol, apa e veche sau nu mai e deloc, trebuie sa curat baia, maruntisuri de felul acesta. Dupa ce se asigura ca aceste mici neajunsuri au fost remediate, isi reia somnul linistit, obligatoriu pe perna ta. Daca indraznesti sa protestezi, te priveste intr-un fel care spune: "Nu e vina mea daca acesta e singurul loc bun din casa!" si te retragi in varful picioarelor ca sa nu deranjezi somnul stapanului.
Motanul Misu are un radar special care il anunta cand se deschide frigiderul. In secunda imediat urmatoare e langa tine si e obligatoriu sa imparti cu el ce ai scos de acolo. N-ai inima sa il refuzi si el stie asta.

Este inteligent, entuziast si foarte comunicativ. Poseda o tehnica de manipulare dusa aproape de perfectiune. Intotdeauna doarme cu mine sau cu fiica-mea, intr-o pozitie cat mai putin confortabila pentru noi. Ocupa cel mai bun loc de la masa si nu zgarie niciodata mobila, decat daca e de calitate.

In incheiere o sa va mai spun ca exista cateva lucruri de care e bine sa tineti seama in relatia cu motanul dumneavoastra:
Cand ajungeti acasa si gasiti ziarul imprastiat in mii de bucatele, nu -l certati, intrebati-l daca a avut o zi grea;
Daca nu sunteti intr-o forma fizica de invidiat, nu traumatizati motanul, purtati macar niste pantaloni;
Cand va treziti cu el noaptea pe perna, langa dumneavoastra, ganditi-va ca a avut un cosmar;
Daca ati iesit din camera cinci minute si v-a disparut ceva din farfurie, nu e vina mititelului ci a dumneavoastra. Ochii lui mari sunt demni de toata increderea;
“Pentru a face baie unei pisici este nevoie de forta bruta, perseverenta, putere de convingere… si o pisica. Ultimul ingredient este, de obicei, cel mai greu de obtinut”. Stephen Baker;
“Pisicile stiu cum sa obtina hrana fara munca, adapost fara limitarea libertatii si dragoste fara pedeapsa”. W.L. George
“Pisicile par sa mearga pe principiul ca nu strica niciodata sa ceri ceea ce vrei”. Joseph Wood Krutch;
“Este foarte dificil sa obtii afectiunea unei pisici. Este un animal filozofic… unul care nu isi plaseaza afectiunea oriunde”. Theophile Gautier;
“Iubesc pisicile pentru ca ma simt bine in casa mea; si incetul cu incetul, acestea devin sufletul sau vizibil”. Jean Cocteau.
Noua nu ne ramane decat sa fim recunoscatoare ca facem parte din viata lui, ca ne iubeste si ca ne arata asta atunci cand avem nevoie, ca stie sa fie un bun ascultator si ca ne pastreaza secretele.

Acolo unde cred ca sunt

M-am intors acasa. Am mai castigat o batalie, dar am mai capatat o cicatrice. O alta urma de frana in fata mortii.
Am ales sa nu spun nimic de data aceasta, pentru ca m-am temut de ganduri negre si de suflete intunecate. Am suferit, am plans, am luptat cu legiuni intregi de demoni, am zambit printre lacrimi, am vandut stele si am cumparat ingeri, am trait nopti lungi, mai negre ca moartea, mi-am pierdut mintile, dar mi-am pastrat sufletul. Durerea e inca aici, a devenit o parte din mine. Fiecare zi e o lupta, dar la asta ma pricep eu cel mai bine. Care era definitia supravietuitorului? Doar un fraier care n-a murit inca.
E seara, orasul se freaca la ochi si strazile casca. E vremea cand ramai cu tine si incerci sa intelegi unde esti de fapt. O seara buna sa aveti!

'Cause every little thing gonna be all right

marlon asher-ganja farmer


Asculta mai multe audio diverse

Politistului, cu respect!

Un politist si-a facut datoria. Stire de senzatie pe toate canalele media. Un tigan a fost impuscat in cap. De ce? Pentru ca a fost prins la furat si nu s-a oprit la somatie. Nu ar trebui sa fie o stire de senzatie ci o stare de normalitate.

Din pacate pentru politistul nostru, Soricul si Igasul care-i sunt sefi, il vor pune la dispozitie, ii vor taia sporurile, il vor ancheta si il vor umili in toate felurile. ONG -urile si asociatiile protiganesti vor sari ca arse si vor cere arderea pe rug a politistului care se face vinovat de un singur lucru: si-a facut datoria.

"Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai degrabă certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceava, harţa; fără de larmă şi tărăboi se asfixiază şi pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoşi, minţim cu toţii, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. (…) Şi nu le poţi intra în voie. Oricât de frumos le vorbeşti, orice umilinţă, orice făţărnicie: deopotrivă de inutile. Leneşi, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă, ca instinctul de conservare. Şi nu pot bea în cârciumi, numai afară, pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiţionism, o nostalgie a bâlciului; şi un jind al ocării, ţipetelor, poalelor date peste cap. Spurcăciunea. Dracul sordid, dracul poltron, dracul ţopăitor. Cărora Coşbuc le-a găsit nume atât de potrivite şi care îşi fac din cur o goarnă“.
Nicolae Steinhardt - Jurnalul Fericirii“ (Editura Dacia, 1992, pagina 205)

Parazitii-Mesaj pentru Europa

Asculta mai multe audio diverse

God is busy, may I help you?

Aud din ce in ce mai des in jurul meu ca nu mai e de stat aici, ca vor sa plece in lumea asta mare, ca aici nu mai e nimic de facut.

Am obosit, fratilor, sa aud romanul spunand ca-si baga cate ceva in tarisoara mea. Dar o solutie, ceva concret cand o sa aud? Ce-i scoate pe romani in strada? Foamea, frigul si frica. Asa credeam acum 20 de ani. Acum nu mai cred nimic. Nici nu mai stiu in ce sa mai cred.

Sceleratul de la Cotroceni, asistat de gruparea mafiota pe care a ridicat-o la rang de institutie a statului isi bate joc sistematic de tara. De mine. De noi toti.

Ne grabim spre nimic si ne injuram tara. Unii vor sa plece, o fac si apoi arata cu degetul. Nimeni nu vrea sa faca nimic in realitate. Este o imagine apocaliptica pe care o vedem zilnic.

Unde sunt oamenii? Ce fac ei in acest timp? Unii fac cruci largi cand trec pe langa o biserica si il iau pe Dumnezeu ostatic in numele unei credinte numai de ei inteleasa.

Un milion de drumuri duc la dezastru. Unul singur duce la evitarea lui.

Nu am fost niciodata un popor lipsit de profeti, dar noi nu ne urmam profetii, ii ucidem cu pietre, ii aruncam in groapa cu lei, ii etichetam drept nebuni si ne vedem in continuare de surogatele, subterfugiile si minciunile zilnice pe care le numim pompos "viata".

Vointa haitelor impune legea in tara mea. Avem de respectat cateva lucruri fundamentale: limba, teritoriul si cultura. Ce facem in schimb? Vorbim "rongleza", ne prefacem ca nu vedem ce se intampla in Ardeal si importam cultura unor popoare fara istorie. Facem asta pentru ca am incetat de mult sa mai fim un popor. Suntem doar o multime care huleste tot ce ar trebui sa respecte.

Cate un suflet mai cade in genunchi, dar i se vara repede pumnul in gura. Daca tot nu tace, un glonte in ceafa rezolva rapid problema.

Suntem un popor absurd. Nu construim decat ce suntem siguri ca putem distruge.

Romanii nu sunt prosti, dar se lasa cu placere prostiti. Viclenia majoritara tine loc de inteligenta la roman.

Dumnezeu incepe sa se scuture de noi. Ne vindem copiii, ne ipotecam viitorul, ne condamnam batranii la o moarte dureroasa si lenta si, de parca n-ar fi suficient, ii injuram gros pentru ca se incapataneaza sa traiasca, cu privirea indreptata spre un Dumnezeu la care nu mai stiu cum sa ajunga.

Romania e bolnava, dar poate fi salvata. E ipotecata, dar inca nu i s-a pus sechestru. E rapita, dar spiritul ei e inca liber.

Sunt din cei care-si iubesc tara si nu mi-e rusine sa spun asta. Iar celor ce cred ca le va fi mai bine plecand, le cer sa asculte versurile acestui cantec.

Scrisoare deschisa catre...

...cine oare?

Nu stiu exact cui ma adresez azi. Nici nu stiu ce vreau sa spun de fapt...

Mi se invarte mintea in cerc de vreo cateva ore bune incercand sa gasesc solutii. Nimic nou pana aici. Asta fac de cand ma stiu. Nici nu cred ca as sti sa traiesc altfel. Viata mea e o lupta continua. De gherila. Razboiul acela de uzura care este obositor nu prin intensitatea luptei, ci prin insistenta si durata. Acel razboi in care nu ai voie sa obosesti sau sa lasi garda jos.

Mi-e amar si mi-e urat si am chef sa strig asta in gura mare. Cuvintele prind forma rapid. Sens nu prea au, dar ce mai are sens acum? Am cazut iar si tot ce pot sa fac e sa ma ridic si sa merg mai departe.

Ma arunc in gol si sper sa imi creasca aripi in cadere. Zambesc si exorcizez raul din mine. Plang si spal durerea din suflet. Sunt lacrimi de lumina menite sa-mi arate drumul drept. Veghez vise, uitand sa dorm. Nu cer niciodata nimic in schimb. Incasez toate loviturile si le transform in mangaieri. Lacrimile le transform in perle si impodobesc cu ele suflete.

Azi nu ridic privirea catre cer, ci privesc adanc in mine. E timpul pentru un miracol. Simt eu asta.

Gabriel Cotabita - AVE MARIA (versiunea 1990)

Asculta mai multe audio diverse

Un nou inceput

Am fost plecata. Nu sa salvez lumea, ci sa ma salvez pe mine. M-am intors cu demnitatea intacta si cu sufletul gol.

M-am lovit de atata rautate incat uneori m-am prabusit. Am realizat ca raul exista cu adevarat. Am ratacit drumul si am sangerat calcand pe pietre ascutite si reci, dar am continuat sa zambesc printre lacrimi. Am adunat toate cioburile cu grija, le-am lipit cu dragoste si le-am prefacut intr-un intreg fara pata.

Din vreme in vreme am mai purtat batalii crancene. Uneori le-am mai pierdut, dar razboiul inca nu s-a terminat.

Am stabilit legi si apoi am cautat modalitati sa le incalc. Mi-am purtat libertatea asemeni catuselor, libertatea mea care seamana cu un lant, unul care straluceste puternic in soare si iti ia ochii.

Ma intreb in fiecare zi cat sunt de fericita. Nu sunt, dar imi fac timp pentru asta. Ma intorc in mine si ma incred in ceea ce am deja.

Mereu m-am intrebat cand voi primi ajutor. Raspunsul e simplu, niciodata. M-am obisnuit asa si acum nici nu-mi mai trece prin minte sa il cer. Incerc sa aduc eu armonie in viata mea, nu sa cer de la altii.

Ianuarie e luna de bilant sau asa ceva... Cum a fost anul trecut? Nu stiu... Cum va fi acesta? Nu stiu... Tot ce am e azi. Acum. Maine nu stiu ce va fi. Important e sa nu ma opun, sa nu raman blocata.

Nu fac promisiuni, pentru ca nu le voi tine. Ridic obloanele dupa care m-am ascuns in tot acest timp si spun din nou, zambind de data aceasta, ca un supravietuitor este doar un fraier care n-a murit inca. Si ce daca? La asta ma pricep cel mai bine.

Sa fiti iubiti, drum drept si lumina va doresc anul acesta.

Coldplay - Fix You

Asculta mai multe audio diverse